Sunt mereu doua ipostaze concurente: vrei sa ingenunchezi tot ce este la picioarele tale (sa asimilezi lumea la ale tale) sau vrei sa ingenunchezi tu la Cel Care Este.
Pesemne oamenii au, dintotdeauna, tendinta sa subjuge totul la nimicul lor individual.
Apoi, ici-colo, cate unul mai istetel incepe sa ia aminte... Treptat deprinde umilinta rasturnarii perspectivei. Fericit, acesta!
Cu insangerarile lui mantuitoare, cu tot.