Citat:
În prealabil postat de Mihailc
Băiatul are un rolul "celui căzut între tâlhari", săracul prin excelență, victima simbolică a tuturor relelor din jurul lui, un Iov adolescent căruia moartea îi răpește toate ființele din cercul lui afectiv: părinții, tatăl adoptiv, cățelușul. Ambandonat de aproape toți într-o singurătate înspăimântătoare. Dar chiar în clipa când destinul lui tragic pare să primească lovitura fatală aflăm încremeniți de uimire că Universul nu-i lăsat de izbeliște...!
|
Bun. Vasazica avem pe cineva, un sarac prin excelenta, unul care depinde de toti si de toate pe lumea asta dar e lovit mereu fara mila (cum o fi supravietuit acel copil ani in sir?), intemnitat.
La un perete distanta, in auzul lui, altii ii hotarasc soarta. Acestia, dupa cum vedem in scenele de inceput ale sedintei, sunt ei insisi lipsiti de libertate. Prizonieri ai adaptarii lor la lume, unii dintre ei "realizati" social, profesional etc. E limpede ca sunt prizonieri, o arata fugitiv regizorul cand le expune o parte semnificativa din zabrelele patimii - unul cu mamica si afacerea TV, altul cu Iulia, altul cu seringa si cu sutienul etc. Vin pe rand in scena cateva fire din panza de paianjen (spre final presedintele da la o parte o panza de paianjen) in care joaca rolul de musculite toti acesti sarmani.
Pe mana catorva oameni lipsiti de libertate, adica bine adaptati la mersul lumii, sta libertatea tanarului intemnitat.
Ce ironie!