Pasarea aceea imi retine din nou atentia...:) Imi ziceam azi (eram prins cu treburile, cand mi-a trecut deodata prin minte) ca si ea are, impreuna cu toti ceilalti, o participare intr-un fel de crescendo.
La inceput nici nu stim de prezenta ei. Desi este acolo, intelegem ulterior, de la inceput.
O vrabie (sau ce o fi, nu prea ma pricep la pasari - poate ne sopteste Adrian, de nu cumva e vreun pitigoi) inchisa intr-o sala de sport nu e ceva nemaivazut. In copilarie aveam uneori cate o randunica in casa ori in sala de clasa, de care ne bucuram cu totii, pana isi gasea drumul sa zboare in lumea ei prin vreo fereastra...:)

In film, ea isi manifesta prezenta treptat, in varii moduri. Sunt cateva momente cand pare a interveni direct, in mod evident - zburind foarte jos, razant cu masa, intervenind intre vorbitori... Ca un al treisprezecelea actor.
Pare ca ea prinde viata si se manifesta tot mai pregnant, in ritm cu speranta renascuta in sufletul condamnatului. Pe masura ce sufletul baiatului se dezmorteste, parca prinde si ea viata, intervine, zboara tot mai larg. Dar o face, parca, dupa o traiectorie precisa, desenind zigzagat traseul care trebuie urmat...:) Indicatie de regie?

O clipa am crezut, de pilda, ca tocmai ea e responsabila de oprirea luminii!...:)
Iar cand se gainateaza pe capul celui care delira, cuprins de febra cutitului, ce sa mai spun!! Parca i-a tras Dumnezeu o castana mocofanului, sa se mai trezeasca un pic!....:)

Pare a fi insasi taina intrupata a libertatii, care zboara (zavorata) intre oameni. Iar la sfarsit in lumea larga, in nemarginirea ei...

Toata suflarea sa laude pe Domnul!...:)
Chiar si pasarile, dimpreuna cu oamenii.