[CristianR]

Am reușit și eu să văd, în cele din urmă, filmul. Încă o dată, de fapt, și nu cu toată atenția, din păcate. Sigur va trebui să-l revăd.
Chiar dacă e mai bun decât 12 oameni furioși, cred că trebuie menționat că pe acesta îl reeditează (1957, cu Henry Fonda).

E foarte interesant modul în care se trece de la un soi de conștiință comună, la conștiința fiecăruia în parte, pentru ca în final să se ajungă la o altă conștiință comună, care nu este suma conștiințelor particulare.

De fapt, inițial toată lumea vrea să termine cât mai repede, să meargă fiecare la ale lui. Toți sunt străini între ei, fiecare are viața lui și par a se afla oarecum întâmplător în postura de a da un verdict care privește viața unui alt străin. Și, cu o singură excepție, nu par a fi prea sensibili la soarta pe care o va avea tânărul în urma verdictului lor.

Unuia, însă, îi pasă. Și asta, după cum va arăta, din pricină că și de el i-a păsat cuiva, într-un moment critic, aducându-l dinspre moarte înspre viață.

Faptul că unuia îi pasă tulbură conștiința amorțită a grupului și vedem cum în fiecare se trezește un om cu o conștiință proprie și cu responsabilitate. Rând pe rând, toți se raportează la cel acuzat de crimă din perspectiva propriei vieți. Încep, trezindu-se, să trăiască viața celuilalt, care nu mai este un străin, ci e unul ca și ei, suferind așa cum fiecare a suferit cândva.

Ceea ce părea indubitabil începe să se clatine, raționamentul după care a fost socotit inițial vinovat se dovedește a avea multe fisuri, iar în cele din urmă se prăbușește.

Din criminal, cum era socotit inițial, se dovedește că tânărul este o victimă, ducând până atunci o viață tragică, din pricina unui război care nu era al lui.
Fiind nevoie de unanimitate pentru ca ședința să se încheie și fiecare să poată pleca la ale sale, din nou conștiințele personale trebuie să se unească, ca într-un sobor, într-una comună; mai bună, de data asta, decât inițial, după ce au parcurs un proces individual de trezire.

Totuși, în momentul în care Nikolai, președintele juriului, le arată că binele aparent (a-l declara nevinovat pe puști) nu este și binele real (acesta fiind la adăpost doar la închisoare), reapare pasarea responsabilității; către sistem, către ceea ce vor hotărî alții. Treburile personale (ogorul, boii, nevasta?) sunt prea importante ca să fie sacrificate, fie și parțial, pentru a face binele până la capăt.

O conștiință singulară, a lui Nikolai (moș Nicolae?), rămâne să preia pe umerii săi întreaga grijă a protejării lui Ruslan (dacă am reținut bine numele).