Mai vad ca baiatul, in temnita lui, atunci cand incepe sa se "dez-morteasca", nu merge firesc in ritmul numaratorii de la 1 la 5.
Ci merge cand inainte, cu fata, cand cu spatele/inapoi, ceea ce ma duce cu gandul la miscarea unui pendul, dintr-o parte in alta.
Soarta lui penduleaza...
El nu masoara dimensiunile celulei, voluntar, cu pasul; ci joaca expresiv pendularea sufleteasca: intre viata si moarte, purtat fiind, pe mari nebanuite, dincolo de puterea lui...

Uneori a te indoi este tocmai procesul de trecere intre doua lumi. Suntem purtati de leganarea indoielii.
Sa nu dispretuim indoiala, si nici sa nu o aplaudam cu frenezie! Cine stie incotro ne poarta?
Indoielii i se cuvine oarecare respect, daca prea multa iubire nu ii putem, fireste, acorda...