Citat:
În prealabil postat de delia31
Daca ati fi avocat in UK, considerati ca aceasta lege trebuie respectata doar fiindca e lege?
|
Am impresia că nu înțelegeți ce înseamnă un avocat. Doamnă, atunci când am intrat în Barou, eu am depus un jurământ, prin care m-am obligat să respect legile României. Nu mă îndoiesc că și în UK există ceva similar.
Prin urmare, un avocat care ar considera că legea nu trebuie respectată este o aberație, o contradicție în termeni, la fel cu un doctor care consideră că pacientul nu trebuie vindecat, la fel cu un preot care consideră că penitentul nu trebuie iertat etc.
În situația în care aș aprecia că o lege nu trebuie respectată, mi-aș depune cererea de ieșire din Barou.