[Mihailc]

Singura scriere unde am găsit o fantezie asemănătoare cu credinţa lui Demetrius este Cartea Arhonţilor, text gnostic datând din sec. III, unde găsim că şarpele era de fapt animalul de companie al protopărinţilor, pe-atunci un simpatic şi lipicios dragon, infiltrat în căminul celor dintâi oameni de însuşi satana. Cică plimbându-se ei ziua în amiaza mare prin rai, şarpele s-a pierdut de Eva şi căutându-l dânsa prin toată grădina l-a aflat fix sub pomul interzis. Iniţial vroia să-l certe pentru neglijenţă, dar văzând pomul cum strălucea în soare cu roadele lui ispititoare, îndată s-a aprins de dorinţe necunoscute până atunci şi fiorul atracţiei irezistibile i-a străbătut gingaşa făptură. Profitând de vulnerabilitatea ei, şarpele-dragon a început îndată s-o aburească cu filozofie pentru coafeze până Eva a cedat. A mâncat ea cât i-a poftit inima şi a luat câteva în traistă ca să-l bage şi pe bărbat-su în rahat. Şi astfel s-a dus la Adam zicându-i cu viclenie: Iubi, uite ce banane am găsit în timp ce-l căutam pe Azorel, m-am gândit să-ţi aduc şi ţie soţiorul meu drag şi scump. Lăsându-se lesne amăgit, Adam mâncat cu poftă şi uite-aşa a început balamucul al cărui protagonişti suntem şi noi.