[delia31]

@ Sophia, Ioan Cezar si restul. ( Sophia, ce nu intelegi de mai jos, e pentru Ioan Cezar si restul )

Sophia, imi pare rau ca ti-e asa greu sa intelegi, nu neaparat limbajul meu mai teoretizant, care chiar nu e deloc incriptat, dar am vazut ca nici limbajul pragmatic al lui Alin, Cristian, Yasmina, Mihnea Dragomir etc. nu te lamureste.

Eu comentasem propozitia ta cum ca „nimic nu sterge pacatul stramosesc”, mai degraba pentru eventualii nou-veniti care mai citesc pe aici.

N-ai cum sa zici ca vorbeai de aceeasi religie ortodoxa, fiindca nu s-a auzit inca in Biserica ortodoxa ideea ta, intr-o forma sau alta.

Eu n-am avut niciodata pretentia ca fac pe altii sa inteleaga cine-stie-ce, am intervenit in unele discutii, nu in toate, mai degraba cand sesizam pericol de invataturi straine de Biserica. Fara sa am pretentia ca le depistez eu pe toate. Cine a si inteles ce m-am straduit sa zic, bine. Cine, nu, nu. Nu-s cu nimic mai mult decat cineva de pe aici. Din contra. Nici eu nu inteleg multe dar, nimeni altcineva nu-i de vina pentru asta, decat eu.

Cine doreste sa inteleaga invatatura ortodoxa, sa faca bine sa citeasca sistematic, pornind de la Scriptura si catehism.

Daca explicatiile suplimentare incep sa para tot mai grele, sa ramana la simplitatea catehismului si sa se roage sa nu faca confuzii. Atat. Nimic mai mult.

***
Depre limbajul teologic…e mult de zis.

Imi amintesc de niste postari limpezi ca si cristalul ale lui CristianR…Dar dupa o vreme, ai aparut cu aceleasi nelamuriri...

De cel mai frumos si teologic limbaj de pe aici, poetica apofatica si mistica a lui Ioan Cezar, nici nu mai zic. Cand are el chef de poetica..:) Acolo e risipa de bijuterii! Aia numesc eu limbaj teologic, cand Logosul Insusi se foloseste de om ca de un stilou cu penita si deseneaza cu cea mai fina arta intelesurile pe care le-a pus El in creatie si in creatura. Scrierea cu sine insusi. Asa-i zice poetic. Cu penita inmuiata in calimara cu metafore din har. Asta numesc eu limbaj teologic.

***
Si acum o mostra din ce inteleg eu prin limbaj dificil. Nu insa cel mai dificil. Si nici nu l-a folosit nimeni pe forum. Eu il admir pe cel poetic de care ziceam mai sus si pe care nu-l am nici macar in faza incipienta, dar acesta din mostra de mai jos, desi pare mai complex, ii e inferior.

Nu e pentru Sophia. In schimb, Alin, Ioan, Cristian etc. sigur inteleg. Bag mana in foc.

E vorba de subiectul “Pacatul - tema ontologica sau etica?”
E dificil datorita tematicii, pt. ca distinctia dintre pacatul inteles in sens moral si pacatul inteles in sens ontologic, e foarte greu de sesizat.

Din cat am inteles eu, pornind de la distinctia asta incepe si se intretine schisma dintre rasarit si apus. De la modul in care e inteles pacatul primordial.

Si acum mostra de limbaj dificil (ca sa nu zic incomprehensibil, ca iar nu se-nteleg termenii):

“Pacatul- tema ontologica sau etica?

Pacatul nu are ipostas ontologic, nu e esenta, ci “calitate sau insusire accidentala si parazitara. Pacatul nu e ipostatic, nu exista dupa natura, ci e o insusire a existentei (gr. symbebikos). Inteles ca parazit al naturii pe care o schimba in rau, pacatul se inradacineaza in fiinta umana, in vointa individualista, in dorinta inimii sau in libertatea umana.

Desfiintarea ontologica a consecintelor pacatului prin Hristos

Premisa ontologica si soteriologica fundamentala pentru innoirea omului este intruparea lui Hristos. Cand Logosul divin si-a asumat natura umana i-a impartasit pliroma harului Sau, inlaturand din ea lanturile stricaciunii si ale mortii.

Consecinta acestei uniri ipostatice este, dupa Sf. Grigore Palama, “indumnezeirea naturii umane”. Asa se realizeaza vindecarea si innoirea ontologica a omului. Indumnezeirea nu este doar a naturii umane cu care Cuvantul lui Dumnezeu S-a unit in acelasi ipostas (kat idiom ypostation), ci si a ipostasului uman.

In persoana lui Hristos a existat intreaga natura umana, care exista in fiecare om si cu care se indumnezeieste ontologic ca unire ipostatica.

Aceasta innoire s-a realizat pentru prima data, in persoana Nascatoarei de Dumnezeu. De aceea Ea a devenit limita dintre natura creata si cea necreata
(gr. Methorion ktistis kai aktiston fyseos) si a trait pentru prima data faptul indumnezeirii omului, constituind un model de persoana innoita si indumnezeita ontologic.

Botezul – ipostaziere fiintiala a omului in Hristos

Omul se cufunda in apa Botezului ca o materie amorfa si fara chip si iese purtand chipul frumos al lui Hristos. Botezul ne ipostaziaza in Hristos, ne da Sf. Duh si ne cuprinde in viata lui Hristos.
De la har nu am primit doar ceea ce trebuia pentru a distruge pacatul, ci mai mult, am fost eliberati de pedeapsa, am fost renascuti, am inviat dupa ce l-am inmormantat pe omul vechi, am fost rascumparati, sfintiti, am devenit una cu Hristos, precum capul cu tupul”. (Autor: Ieromonah Teofan Mada, Despatimirea – de la etica la fiintialitate, Ed. Agnos).

Cum s-ar traduce asta pentru tot omul?

„Intruparea unui Dumnezeu dispus sa treaca hotarul inimaginabilului, pentru a-si insusi un trup omenesc cu tot balastul si slabiciunile lui, ar suna ridicol, daca rezultatul acestei coborari in lume ar fi doar un compendiu de buna purtare. Nu e de crezut ca Dumnezeu a facut acest plonjon in lumea materiala doar pentru a tine un duios discurs de matusa cumsecade (sa fii cuminte, sa nu minti, sa nu dai cu mingea ca spargi geamul, sa nu faci prostii ).”