Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, s-a întâlnit în 08 martie 2016 la Valea Plopului cu un grup format din 11 tineri ortodocși din Statele Unite ale Americii, însoțiți de pr. Robert Miclean de la Parohia Sfinții Arhangheli din Maryland, America, informează Ziarul
Lumina.
Tinerii, care fac parte din Asociația
Orthodox Christian Fellowship (OCF), participă timp de o săptămână la un pelerinaj organizat la mănăstirile și bisericile din Capitală și împrejurimi.
În cadrul întâlnirii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a transmis tinerilor americani binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și le-a vorbit despre activitățile culturale și social-filantropice din Biserica noastră, despre diaspora ortodoxă, despre perioada grea prin care a trecut Biserica Ortodoxă Română în timpul comunismului, precum și despre importanța sărbătorii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia.
„Viețile Sfinților 40 de Mucenici sunt de actualitate mai ales în această perioadă, când grupuri la fel de mari de creștini sunt omorâți în țările din Orient. Mama aceea creștină din istoria martiriului celor 40 de mucenici ne arată că este mai importantă dobândirea vieții veșnice decât dobândirea unor favoruri în lumea aceasta trecătoare. Ea a preferat ca fiul ei să moară pentru Hristos, moștenind astfel Împărăția cerurilor, decât să moară duhovnicește părăsind locul martiriului. Noi ne bucurăm să vă primim aici, într-un loc unde lucrarea Bisericii este evidentă. Vă dorim ca perioada în care intrăm, în câteva zile, a Sfântului și Marelui Post, să fie una de apropiere de Dumnezeu, de înălțare duhovnicească, pentru că numai curățindu-ne simțirile vom putea cu adevărat înțelege importanța praznicului Învierii Domnului Iisus Hristos pentru viața noastră pământească și rostul nostru cel veșnic” , a subliniat Preasfinția Sa.
La final, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul le-a oferit tinerilor câte un ghid în limba engleză despre Catedrala Patriarhală și broșura Travelling with God- the meaning and usefulness of pilgrimage, semnată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în care este arătată importanța pelerinajului în viețile credincioșilor, apărută la Editura BASILICA a Patriarhiei Române.
„Am venit aici la Valea Plopului să învățăm mai bine să Îi slujim lui Hristos și să îi ajutăm așa cum putem pe cei care sunt în nevoi, mai ales pe copiii de aici. Pentru tinerii aceștia este o experiență inedită. Noi efectuăm mai multe călătorii prin asociația noastră OCF, însă România este un loc unic pentru studenții noștri ortodocși” , a declarat pr. Robert Miclean.
Tinerii din asociația OCF au desfășurat mai multe activități de voluntariat pentru copiii din centrul Asociației Pro Vita pentru născuți și nenăscuți de la Valea Plopului. Gazda voluntarilor americani a fost pr. Nicolae Tănase de la Parohia
Valea Plopului .
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|