Citat:
În prealabil postat de stefan florin
nu oricine poate sa aplice acest leac duhovnicesc...eu fiind unul dintre ei
|
Are Dumnezeu leac pentru fiecare , frate dragă!
Rabdarea noastră nu funcționează bine , dar Dumnezeu nu ne lasă :)
Căci spune Domnul: „Nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu“ (Iezechiel 18, 32). Și iarăși spune: ,,Întoarceți-vă la Mine“. Și tot așa: „Întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul vostru (Maleahi 3, 7) pentru că milostiv sunt și bun și îndurător și mult iertător“ (loil 2, 13). Așa spune și fericitul Apostol Pavel când îl cheamă la căință pe cel ce păcătuiește: „Nu te gândești tu la dărnicia bunătății Lui și disprețuiești răbdarea Lui? Nu vrei să știi că prin răbdarea și bunătatea Lui vrea să te aducă la pocăință? Tu, cu nesimțirea ta, cu inima nepăsătoare, îți aduni ca pe o comoară mânia Lui, pentru ziua mâniei și a cunoașterii dreptei judecăți a lui Dumnezeu, Care va da fiecăruia după faptele sale“ (Romani 2, 4-6). Dreaptă este judecata lui Dumnezeu, pentru că vine târziu, pentru că mult este amânată, pentru că, prin lunga Sa răbdare, doar îi va veni omului gândul cel bun și să se întoarcă la viață.