Da. Parintii folosesc expresia "a inchide mintea in cuvintele rugaciunii". A aduna atentia, a o focaliza si mentine, doar asupra cuvintelor. Care, cu cat sunt mai putine, cu atat e mai bine, deoarece numarul mare al cuvintelor risipeste/imprastie concentrarea si stabilitatea atentiei.

Cand mintea se aduna asupra cuvintelor, rostul e sa se umple de intelesul acestora, iar nu de imaginile asociate.
Ceea ce ne e de folos este ce inseamna cuvantul cutare, iar nu cum arata!
De aceea, o prealabila incalzire sufleteasca e de folos rugaciunii. Lucrarii ei, ma rog...
Ce este aceea atmosfera de rugaciune sau incalzirea mintii pentru rugaciune?
Cugetarea, este. Meditatia la cele dumnezeiesti si omenesti. Reamintirea ca ma rog lui Hristos, Imparatului Vesniciei, eu omul pacatos, faptura vremelniciei...
Daca mai aprind si o lumanare, daca ma invaluie si mireasma unui strop de tamaie, cu atat mai bine... Dar cel mai bine ar fi sa ma las purtat in atmosfera lacrimilor...

Pe fondul cugetarii, de pilda atunci cand citesc o talcuire a unui parinte la o rugaciune sau la un verset din Scriptura sau la orice alt lucru din Biserica,
pe fondul cugetarii si al unui inceput de oarece contemplatie, apare uneori dorinta/zvacnetul/impulsul catre lucrarea rugaciunii. Atunci tasneste rugaciunea in om si e bine ca sufletul sa se lase purtat de ea!

*
Mintea noastra are doua mari tendinte in plan operator: spre imagini si spre intelesuri.
Operarea concreta, adica inclinata spre imagini are rostul ei dar se opreste la marginea intelesului. Ea ne orienteaza bine catre lumea de dincolo (de semn, de obiect, de senzorialitate), dar nu ne poate purta in acea lume tacuta, incolora, discreta...
Ca sa trecem de la aparenta concretetii la bogatia semnificatiilor tainice, avem nevoie de exersarea operarii de tip abstract. Pentru aceasta ne sunt utile talcuirile parintilor, exericitiile de meditatie asupra talcului etc.

Adolescentii se afla in mod firesc intr-o etapa de dezvoltare sufleteasca/mintala unde concretetea gandirii/cugetarii/inteligentei se arata, inca, hartuitoare si limitativa. Totodata ei sunt deja capabili si de abstractizare, de smulgere in funigeii gandului...

Centrat pe intelesul cuvantului ("Doamne" inseamna ceva!; "Iisuse Hristoase" iarasi are un inteles!; "miluieste-ma" are o semnificatie, un sens, un motiv, un scop etc.), rugatorul poate fi hartuit de imagini asociate.
Ce poate face? Sa se razboiesca cu ele? Nu.
E suficient sa nu le bage in seama, sa nu le hraneasca cu atentia (energie nobila) silindu-se mai departe sa ramana atent la miezul cuvintelor rugaciunii.
Imaginile acestea sunt ca mustele (sau ca bazaitorii tantari). Nu putem scapa de ele, in miezul verii, cand lucram la camp. Nici calul nu poate, desi are coada mare!... Ce putem face si noi si calul e sa le dam din cand in cand la o parte si sa ne vedem de treaba noastra. Noi de sapat, prin tuneluri de intelesuri tainice, calul de rumegat!.....

P.S. In timpul rugaciunii nu facem mari teologii, nu depanam savantlacuri, nu zabovim pe nu stiu ce intinderi dogmatice ale unui cuvant sau al altuia... Ca picam din rugaciune in meditatie sau in teologhisire stearpa, nefolositoare rugaciunii. E suficient sa cuplam mintea la intelesul de baza, fundamental, asa cum si-l cunoaste fiecare. De mult folos ne e aici Crezul, de exemplu. Desi toata cultura biblica si in general bisericeasca, precum si toata viata de credinta e de folos atunci cand cernem bobul mic si curat al graului care foloseste la rugaciune.