Ehe... Dilema veche!
Constrans deopotriva de datul ontologic precum si de subiectivitatea receptarii si interpretarii, omul tinde sa se rostogoleasca cand intr-o parte cand in alta... Uitind prea des ca subiectul cunoscator face si el parte din realitatea (care poate fi, intre anumite limite/repere/determinari) cunoscuta.

As reaminti o idee curioasa: realitatea (indeosebi cea sufleteasca) este si functie a perceperii ei subiective. "Obiectul" cunoscut se intrepatrunde cu subiectul cunoscator sau invers... O anumita fluiditate a "realitatii" se datoreaza subiectului cunoscator.
Dumnezeu nu este doar un dat, ci si un modelat. Olarul Se lasa modelat si El, de insusi vasul pe care il modeleaza.

E riscant pentru cunoastere si fiintare, in general, sa deosebim radical obiectul cunoasterii de subiectul cunoscator. Aceasta tendinta analitica a gandirii, acest soi de bisturiu nemilos, se cere mereu amendat, imblanzit, transfigurat...
Realitatea este un proces in dinamica neincetata, asa incat orice fixare a ei se refera deja la trecut, la ceva care ar fi putut fi si acum dar care, iata, deja nu mai este. Decat ca informatie despre ceva, decat ca poveste...