Concluzie
Are dreptate Copacel; tot ce a ramas crestinului si nu numai, in aceste vremuri, este rugaciunea/pocainta. Punct. Scriem, ne varsam amarul, veninul, frica, ura, etc., dar asta e maximul ce poate fi deversat in oceanul faptelor reale. Un crestin se lupta doar pentru autoaparare, altfel, la rugaciune si pocainta.
Lasam Cezarul sa bata cimpii, pardon, sa faca ce stie mai bine, dar...scaparea este la Dumnezeu, nu in lupte de strada. De fapt, noi ne-am facut-o singuri ca popor, cind ne-am falimentat propria industrie si agricultura, turism, etc., si mai ales cind ne-am ucis copiii, trimitind apoi fetele si femeile pe la Istanbul, cipru, etc., sa "danseze". Si multe altele strigatoare la cer de felul acesta. Daca stau sa ma gindesc mai bine, in afara de furia/ura normale insticntiv fata de caii troieni de la bruxelles si berlin, si mai ales fata de teroristii din spatele lor, nu putem si mai ales nu trebuie sa facem nimic. In afara de a ne ruga.
Lasam puseul (auto)destructiv al violentei fizice in seama dusmanilor nostri islamisti extremisti. E cam singurul lucru la care se pricep bine acesti nefericiti: sa distruga/ucida. Paote vor voi sa caiasca cind vor vedea gloria martirilor crestini, in Dies Irae, dar...va fi cam tirziu, pocainta va fi imposibila atunci.
|