Eu am perioade de ravna, de apropiere de cele ale bisericii. Mai multe sunt cele de "lene". Poate asa ne-a lasat Dumnezeu, ca sa nu ne mandrim, sa ne vedem si lipsurile. Apoi vine pocainta, apropierea de Dumnezeu, postul, rugaciune mai multa.
Totusi, mersul la biserica duminica trebuie sa devina un obicei. Cum zicea un parinte la predica odata: daca duminica asta nu mergem, scade sansa ca sa mergem duminica viitoare, si tot asa. Dupa 3 duminici lipsa, deja nu-ti mai vine sa te misti duminica dimineata, gasesti altceva de facut, ca treaba e mereu.
Pentru a ma "trezi" din lene, am citit cate o carte religioasa, viata vreunui sfant, sfaturi. Am facut diferenta cu viata pe care o duc eu si m-am simtit ingrozitor. Apropierea de Dumnezeu a fost pe urma fireasca.
Uneori adormim si gandim ca nu avem pacate, ca totul merge bine, ca avem destul timp de pocainta. Ce repede am mers la biserica dupa ce am aflat ca a murit cineva la o varsta tanara, intr-un accident.
Ma indoiesc ca perioadele astea de adormire sunt urmarea vreunui pacat, sau ca am suparat pe Dumnezeu si ne sunt date ca pedeapsa, cum inteleg eu ca afirma cineva mai sus.
|