[sophia]

1. In link-ul dat de Copacel este confirmat raspunsul multora dintre noi:

"Mai intai, se neaga una dintre principalele meniri ale functiei sexuale, cea mai vadita si care este inscrisa in insasi firea ei: procrearea. Astfel, Sfantul Maxim spune ca, indeobste, viciul "este o judecata gresita cu privire la intelesurile lucrurilor, careia ii urmeaza reaua intrebuintare a lucrurilor (abuzul de lucruri)" si, de pilda, "cand este vorba despre femeie, judecata dreapta cu privire la impreunare trebuie sa vada scopul ei in nasterea de prunci. Deci cel care urmareste placerea greseste in judecata socotind ceea ce nu e bine, ca bine. Asadar, unul ca acesta face rea intrebuintare (abuzeaza) de femeie impreunandu-se cu ea". Aceasta menire, chiar fireasca cum este, nu este nici singura, nici cea mai importanta. Pentru speta umana, procrearea poate aparea mai curand ca un rezultat firesc al unirii sexuale, decat ca scopul ei. Unirea sexuala este in primul rand unul dintre modurile de unire ale barbatului cu femeia, una dintre manifestarile iubirii ce si-o poarta unul altuia, ea exprima aceasta iubire pe un anumit plan al fiintei lor, cel trupesc. Cea dintai tinta a unirii sexuale este iubirea si multele binefaceri de ordin spiritual pe care omul le poate dobandi prin ea, in sanul casatoriei binecuvantate si in legatura cu alte moduri de unire conjugala. Trebuie totusi sa precizam ca iubirea conjugala, in viziunea crestina, este privita ca unire a doua persoane - adica a doua fiinte privite in intregul lor, pe de o parte, si in natura lor spirituala, pe de alta -, in Hristos, in vederea ajungerii in imparatia cerurilor, unire pecetluita in ceea ce priveste natura si menirea ei de harul Duhului Sfant, dat prin taina cununiei. Aceasta conceptie subordoneaza unirea sexuala, ca si toate celelalte moduri de unire dintre soti, dimensiunii spirituale pe care o au fiinta si iubirea lor. Trebuie, de aceea, ca unirea sexuala sa fie precedata in chip fiintial de unirea spirituala, cea care ii confera sens si valoare, numai asa respectandu-se finalitatea ei, si cea a naturii fiintelor pe care le pune in legatura."

In rest se vorbeste despre desfranare in relatiile din afara casatoriei. Sexul in casatorie nu este (cu unele exceptii) desfranare.
Stiu, multe persoane crestine, ortodoxe (mai ales monahi, necasatoriti) sunt in totalitate impotriva relatiilor sexuale in general (deci si in casatorie), dar nu este corect.
In multe privinte cei casatoriti si relatiile lor sunt tratati incorect respectiv ca fiind pacatosi/pacatoase.

Mi-as dori foarte mult, enorm, sa vina odata cineva care sa explice toate aceste nelamuriri ale noastre. Cineva care sa inteleaga lucrurile corect, asa cum trebuie si sa explice fara filozofii si zeci de citate.

Se spune ca abstinenta nu este un pacat si se si cere in multe imprejurari.
Poate ca ma insel eu, dar trebuie totusi explicat acest lucru.
Exista (si la sfinti) casatorii albe, adica fara relatii sexuale.

2. Pentru cei aflati in diferite situatii speciale as vrea sa atrag atentia (din nou) asupra a doua lucruri importante:

- vorbiti cu preotul sa va dea solutia potrivita
- vorbiti neaparat inainte de casatorie, (daca deja aveti partener(a) deschis, toate problemele si chiar faceti anumite controale medicale pentru a va stii situatia exact.
Dupa casatorie nu prea se mai poate face nimic, in afara de divort (care nu prea este crestin).
Se creeaza suferinte de o viata, daca unul din partenerii din cuplu nu este de acord cu anumite lucruri, mai ales daca vrea sa aibe copii si celalalt nu vrea, sau nu poate sa procreeze.

In cuplu importanta este iubirea, intelegerea si este important si respectul reciproc. Procreere poate sa fie sau nu, dupa dorinta lui Dumnezeu.

Omenirea a descoperit intre timp anumite solutii (medicale), dar ele sunt interzise de ortodoxie. Daca este bine sau nu, ma abtin sa spun. Dar stiu ca pentru multi oameni asta inseamna nefericire.