Licuriciul și libelula
Se spune că licuriciul s-a îndrăgostit de libelulă. Au hotărât că vor să petreacă restul vieții împreună. Doreau să înfrunte toate primejdiile unul lângă altul... și erau atât de multe obstacole în calea lor: ploi torențiale care le udau aripioarele, crenguțe ale copacilor care le puneau piedică, pânze de păianjen care le puteau curma zborul...
De aceea, au hotărât să se țină de mână pentru a rezista! Zburau mereu unul lângă altul...
Cu toate acestea, la un moment dat, licuriciul nu mai găsi libelula... Nici măcar nu știa cum o pierduse: i-a dat el drumul pentru o clipă... sau și-a tras ea mâna din mâna lui... Disperat, nici nu mai vedea pe unde zboară, căutând-o...
- Strălucește! i-a spus albina. Dacă vei străluci, ea te va găsi!
Licuriciul și-a dat seama că albina avea dreptate: era atât de îngrijorat încât uitase să strălucească...
Morala: Iubirea înseamnă speranță! Speranța ne face să strălucim: să fim buni, să avem credință în Dumnezeu, să iertăm! Disperarea ne ia această strălucire.
Deci, nu uita să strălucești!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|