Dacă ați citit cu atenție mai sus povestirea despre încercarea lui Dobrivioe, acolo Sfîntul Nicolae Velimirovici spune clar:
Apoi ne-am ridicat
și două ore ne-am rugat stând în picioare, fără cuvinte. „Roagă-te cu
mintea, fără să miști limba, fiule. Dumnezeu știe gândurile noastre.
Postul nu are nici un rost fără rugăciune, ba chiar poate să strice,”
mi-a spus.
Absolut toți Sfinții care pomenesc de post indică obligatoriu prezența rugăciunii în paralel. Sf Ioan Gură de Aur, Isac Sirul, Ioan Postitorul, Simeon Stîlpnicul șamd.
Cine nu se roagă în afara postului nu se roagă nici în post, oricum ar fi el. Cine practică rugăciunea o face indiferent că e săptămîna patimilor sau cea luminată. Postul e ca armă
suplimentară de luptă împotriva păcatelor, dar are și avantaje pe plan spiritual din moment ce trupul se curățește, se vindecă și mintea este mai limpede, rugăciunea mai de calitate.
Din nou citez din textul de mai sus:
„Parcă ai fi o babă! Și mai spui că vrei să fii călugăr? Ești plin de
murdărie în trup și în suflet, și cu toate acestea ai pretenția să devii
măreț și strălucitor! Oare nu simți că în tine arde mizeria și că
împrăștii duhoare? Dacă îți dorești binele, și dacă vrei ca încă din
viața asta pământească să vezi împărăția lui Dumnezeu, stai, fă-ți
treaba ta și roagă-te cum îți spun eu!”
Problema cea mai gravă e că s-a perdut practica asta sănătoasă, acum muți consideră că numai cei aleși pot s-o facă sau numai unii călugări. Da, trebuie să subliniem partea tehnică tocmai ca mărturie încurajatoare pentru acei oameni care nu conusc tehnica, pentru bolnvii pe care medicina modernă nu-i poate ajuta.
Oricine nu consideră subiectul demn de investigat pierde informații prețioase pentru el însuși, dar și pentru cei din jur. M-am convins de-a lungul timpului că e genul de apel pe care Hristos l-a practicat: o dată îi invita pe oameni la pocăință; cine are urechi de auzit aude.