În prealabil postat de CristianR
Postul în sine nu are un efect duhovnicesc. Adică nu e de ajuns să te abČii total sau parČial de la unele mâncăruri ca să devii un om mai bun. Însă el este o unealtă foarte folositoare dacă vrei să sporeČti în credinČă Či să te simČi mai aproape de Hristos.
Acum, spre exemplu, în Săptămâna Patimilor, postind mai aspru înČelegi nu doar cu mintea, ci Či cu trupul, puČin din suferinČa Domnului. Te uneČti cu El în starea Lui de jertfă. Dar pentru asta trebuie să fii Či în biserică, la slujbele pline de Duhul Sfânt care-L evocă Či care nu sunt o rememorare a unor fapte petrecute cândva, ci o trărie aici Či acum a acelor fapte. Pentru că timpul în Biserică nu curge ca în lume, ci este un permanent astăzi.
Deci practicat ca parte a unei rânduieli ce cuprinde participarea la slujbele Bisericii, rugăciune, citirea Bibliei Či a celorlalte cărČi sfinte, însoČite de dorinČa de a deveni un suflet mai iubitor Či mai milos, roadele duhovniceČti ale postului nu se lasă mult aČteptate. Poate cel mai de folos e că te smereČte; simČi că te micČorezi Či că nu mai eČti aČa de important, că viaČa ta atârnă doar de Dumnezeu, eČti mai conČtient de faptul că trăieČti doar cu ajutorul darurilor Lui Či devii mai mulČumitor.
Dar, paradoxal, cu cât te simČi trupeČte mai mic, devii mai puternic sufleteČte în sensul că simČi că foamea nu mai are putere asupra ta, nu te mai temi de eventualele lipsuri prin care ai putea trece, nu te mai temi de suferinČă (adeseori închipuită), Îl simČi pe Dumnezeu aproape Či nu te mai clatini. Či pentru că nu te mai temi pentru viaČa ta (âce vom mânca, ce vom bea, cu ce ne vom îmbrăca?â), îi poČi ajuta mai mult pe cei care sunt în diverse nevoi, îi poČi întări pe cei care încă se tem.
Nemaiavând frică, postul îČi aduce Či liniČte, Či pentru că te obiČnuieČte o perioadă lungă să te privezi de plăceri, dar Či să fii mai atent la păcatele pe care le faci Či mai îngăduitor cu ceilalČi, îČi aduce Či răbdarea.
Dar e nevoie de mult timp, de parcurs multe posturi Či de lucrat permanent la grădina sufletului pentru ca roadele să se maturizeze, să se coacă. La început sunt doar niČte lăstari. Dacă nu-i îngrijeČti, vor muri imediat ce ai ieČit din post.
De aceea cred că Či perioada ce urmează postului trebuie să fie tot una duhovnicească. Dacă în Săptămâna Patimilor(Či în Postul Mare) participăm la durerile Mântuitorului, în Săptămâna Luminată ne bucurăm cu El (Či o Činem tot aČa până la Cincizecime). Či asta, bineînČeles, tot Činând aproape de Biserică, de unde vine adevărata bucurie.
|