[Yasmina]

În prealabil postat de CristianR

Postul în sine nu are un efect duhovnicesc. Adică nu e de ajuns să te abții total sau parțial de la unele mâncăruri ca să devii un om mai bun. Însă el este o unealtă foarte folositoare dacă vrei să sporești în credință și să te simți mai aproape de Hristos.

Acum, spre exemplu, în Săptămâna Patimilor, postind mai aspru înțelegi nu doar cu mintea, ci și cu trupul, puțin din suferința Domnului. Te unești cu El în starea Lui de jertfă. Dar pentru asta trebuie să fii și în biserică, la slujbele pline de Duhul Sfânt care-L evocă și care nu sunt o rememorare a unor fapte petrecute cândva, ci o trărie aici și acum a acelor fapte. Pentru că timpul în Biserică nu curge ca în lume, ci este un permanent astăzi.

Deci practicat ca parte a unei rânduieli ce cuprinde participarea la slujbele Bisericii, rugăciune, citirea Bibliei și a celorlalte cărți sfinte, însoțite de dorința de a deveni un suflet mai iubitor și mai milos, roadele duhovnicești ale postului nu se lasă mult așteptate. Poate cel mai de folos e că te smerește; simți că te micșorezi și că nu mai ești așa de important, că viața ta atârnă doar de Dumnezeu, ești mai conștient de faptul că trăiești doar cu ajutorul darurilor Lui și devii mai mulțumitor.

Dar, paradoxal, cu cât te simți trupește mai mic, devii mai puternic sufletește în sensul că simți că foamea nu mai are putere asupra ta, nu te mai temi de eventualele lipsuri prin care ai putea trece, nu te mai temi de suferință (adeseori închipuită), Îl simți pe Dumnezeu aproape și nu te mai clatini. Și pentru că nu te mai temi pentru viața ta („ce vom mânca, ce vom bea, cu ce ne vom îmbrăca?”), îi poți ajuta mai mult pe cei care sunt în diverse nevoi, îi poți întări pe cei care încă se tem.

Nemaiavând frică, postul îți aduce și liniște, și pentru că te obișnuiește o perioadă lungă să te privezi de plăceri, dar și să fii mai atent la păcatele pe care le faci și mai îngăduitor cu ceilalți, îți aduce și răbdarea.

Dar e nevoie de mult timp, de parcurs multe posturi și de lucrat permanent la grădina sufletului pentru ca roadele să se maturizeze, să se coacă. La început sunt doar niște lăstari. Dacă nu-i îngrijești, vor muri imediat ce ai ieșit din post.

De aceea cred că și perioada ce urmează postului trebuie să fie tot una duhovnicească. Dacă în Săptămâna Patimilor(și în Postul Mare) participăm la durerile Mântuitorului, în Săptămâna Luminată ne bucurăm cu El (și o ținem tot așa până la Cincizecime). Și asta, bineînțeles, tot ținând aproape de Biserică, de unde vine adevărata bucurie.

Hristos a inviat!
Cu riscul de a te vatama cu lauda(desi nu-mi doresc si nici nu urmaresc asta) trebuie sa spun ca acest comentariu mi-a mers la suflet.

Dpmdv cam asa s-ar defini relatia cu postul,asa cum o inteleg eu.