[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Ce sarbatoresc la Pasti?

De Pasti se sarbatoreste invierea Lui Iisus. Este o exprimare a credintei, a bucuriei ca Dumnezeu a invins moartea pentru noi toti, o moarte cauzata de luarea tuturor pacatelor asupra Sa (deducem €“ trecute/prezente/viitoare pentru toata umanitatea istorica/prezenta/viitoare).

Adica putem pacatui cat vrem ca au fost deja rascumparate, inainte sa se produca?

Iar noi crezand in El, ni se deschid portile cerului, anterior ferecate de pacate. Acesta este sensul crestin general al sarbatorii de Pasti.

Care "portile cerului"? Ce intelegi tu prin asta, ca ai spus cu alta ocazie ca nu crezi ca exista vreun "Cer" ca tinta finala, in orice caz nu cel in care cred crestinii, ca nu exist un singur Paradis ci mai multe si nu sunt nici o tinta finala.

Insa, pentru a intelege mai adanc ceea ce sarbatorim ar trebui sa ne intrebam ce sunt de fapt Moartea si Invierea, aceste doua procese?

In general, moartea si invierea sunt intelese in relatie cu trupul uman, moartea - despartirea sufletului de trup iar invierea - reunirea sufletului cu trupul.

Pot fi oare notiunile de moarte si inviere intelese exclusiv in raport cu sufletul? In sensul ca moartea ar insemna disparitia sufletului (inexistenta) iar invierea - readucerea sufletului din inexistenta la existenta?

Aceasta intelegere absolutizeaza sensul mortii -€“ asa cum se resimte atunci cand o persoana apropiata moare, ca si cum fiinta trece in nefiinta. Dar, absolutizeaza si sensul invierii -€“ revenirea din nefiinta in fiintare.

Insa, disparitia sufletului in inexistenta ar contrazice un principiu doctrinar fundamental al credintei crestin ortodoxe care postuleaza ca orice suflet adus in existenta de Dumnezeu, continua sa fiinteze perpetuu (fara trup sau in trup) - fie in bucurie vesnica, fie in chinuri vesnice.

Deci un suflet nu poate sa moara absolut, sa se neantizeze. In consecinta, invierea sufletului isi pierde sensul.

Aceeasi confuzie doctrinara prin care trec si sectarii neo-saduchei gen adventisti sau iehovisti care nu inteleg antropologia crestina.
Cu atat mai mult un asa zis budhist care nici macar nu are o antropologie, nu poate spune cum a ajuns omul la existenta si de ce.

In primul rand moartea este de doua feluri:
1. fizica - ca despartire intre trup si suflet
2. duhovniceasca - ca despartire intre om si Dumnezeu.

Cand pornesti de la pre-conceptii gresite cum ca invierea inseamna altceva decat reunirea dintre trup si suflet, nu poti decat sa tragi concluzii ridicole si sa te miri singur de ele, crezand ca altii sunt de vina dar cauza esti doar tu.

Din aceasta perspectiva, ce s-a intamplat de fapt pe cruce cu duhurile celor trei condamnati la moarte? Pe cruce, nici Duhul Lui Iisus nu a murit, nici sufletele celor doi talhari. Sufletele lor nu s-au neantizat, nu intelegem o moarte absoluta a acestora, ci o moarte relativa, pentru ca s-au stins doar trupurile lor.

Inviererea Lui Hristos in trup este o inviere relativa, pentru ca este initiata dintr-o anumita stare existentiala - Duhul Lui Iisus a continuat sa fiinteze - nu a trecut in nefiinta/inexistenta.

Readucerea unui suflet in trup, reanimarea trupului este un fenomen extraordinar.

Iisus a inviat intr-un trup restaurat, nemuritor, devenit indestructibil.

Insa, evident, Dumnezeu nu a avut si nu are nevoie de un trup, fie muritor, fie nemuritor pentru existenta Sa apoteotica, inconceptibila.

Sigur, El personal nu avea nevoie, dar uite ca "pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara, si S-a facut om."

Un gest extraordinar, care deriva dintr-o necesitate extraordinara, pe care nimeni altcineva dinaintea Lui, asa cum El insusi spune, nu a reusit sa o satisfaca (Ioan 10:8) - si da, vorbim inclusiv de Budha si alti filosofi.

Moartea si invierea Lui Iisus poate fi privita ca o bresa creata in sistemul judiciar implacabil al dreptatii dumnezeiesti. Adica cine crede in Iisus poate eluda chinurile vesnice la care este condamnat fiecare suflet omenesc. Dar aceasta intelegere este doar un punct de plecare.

Precizare: orice suflet omenesc pacatos.

In versiunea ta budhista, conceptul de pacat nu exista, omul e condamnat la suferinta de la inceputurile existentei si pe toata durata existentei, nici macar existenta "in unul din paradisuri" nu e o stare duhovniceasca satisfacatoare, dupa cum ne-ai explicat.

Caci moartea la care se face referire nu este o despartire a sufletului de trup, ci o despartire a sufletului de pacat, iar invierea nu este nici ea o revenire a sufletului in trup ci unirea launtrica cu Dumnezeu. Acest fel de inviere nu poate fi decat o consecinta a mortii, o moarte a tuturor impresiilor pacatoase din om.

Desigur, tu avand propria ta definitie originala, budhizata in relativism a "pacatului".
Adica, curvia n-ar fi un pacat decat daca ma impiedica sa-mi fac meditatiile zilnice, daca si ajuta oferindu-mi o stare mentala speciala, poate fi chiar o virtute.
Hotia la fel, daca e un atasament vulgar fata de bani, e pacatoasa, daca o fac ca sa traiesc fara sa muncesc (ca timpul la servici imi fura din orele de meditatie si extaz) iarasi e buna.
Minciuna - daca il salveza pe cel de langa mine la expunerea spre o realitate care nu o poate asimila constructiv e buna - faptul ca imi ofera de fapt mie avantaje sigur, e ceva total secundar si nu scopul principal.
etc.

Si sa stii ca invierea, in sens crestin este ambele: in viata aceasta e duhovniceasca, prin refacerea legaturii, rupte de pacat si in viata viitoare, refacerea legaturii dintre suflet si trup (cel nou, induhovnicit).

Deci daca vroiai sa faci ceva varza, pardon, sincretism aici, nu prea a mers, nu poti da crezare la ambii stapani, ori crezi pe budhistii tai si invierea trupurilor din credinta crestina e doar o faza de infatilism spiritual, ori crezi dogma crestina si atunci budhistii tai sunt la furat cu pluta.