[sophia]

@...dactil - eu nu vorbeam numai de post. Si orice lucru care ajunge la extrema poate face rau. Si atunci trebuie sa mergi la psiholog. Cand ajungi la o limita sufleteasca si fizica ai nevoie de o consiliere.

Preotul ar putea sa ajute pana la un punct. Dar daca se ajunge asa cum descrie Alin mai sus la "pac pac, nu stiu ce, altul la rand" si tu te duci la discutat la el doar ce mananci si te intorci acasa cu sufletul la fel de indurerat, atunci nu se poate face nimic.
In ziua de azi din pacate la asta se ajunge, mai peste tot.

S-a incercat de multe ori (si aici pe forum) sa se compare viata de manastire si cea din lume si sa se stabileasca si felul in care te aduce fiecare din ele la mantuire.

Eu spun ca amandoua au greutatile si avantajele lor.

A trai in lume si totusi in credinta, inseamna a gasi un drum de mijloc mereu.
Si daca in manastire ai niste reguli bine stabilite si obligatii si program bine definite, in lume nu ai nimic din toate acestea. In plus in manastire ai permanent cu cine discuta, nu esti lasat sa cazi.

In lume poti ajunge la extreme in diverse planuri.
Aici discutam despre extremele alimentare, in alta parte despre extremele de practica (habotnicia).

Tu spui ca nicaieri nu se porunceste sa postesti. Am citit si eu un articol aici pe site despre originea postului si nu am gasit porunca (ce cuvant oribil !).
A plecat de la dorinta unui om si a ajuns a fi stabilita in caldendar si peste tot.
Dar! Nici acum nu se vorbeste de porunca ci de o regula.
Dar nici preotii nu o vad atat de strict.
Preotul meu de exemplu merge pe principiul ca nu este importanta o anumita alimentatie, cat ceea ce faci tu in rest. El spune "Faptele, nu oala cu laptele".
Si totusi nu te poti duce la impartasit nepregatit. Ca asa este regula.

Daca oamenii insisi isi stabilesc pentru ei un anume regim alimentar permanent sau temporar nu are nimeni nici o problema. Ei pot sa faca ce vor cu viata lor.
Dar ei vin si dau lectii apoi si altora si creeaza un soi de presiune si obligatie.

"Tu esti un nenorocit si pacatos pentru ca nu postesti asa si asa si n-ai sa te mantuiesti".
Sau daca nu faci aia si aia (asa cum gandesc ei). Si asa ajungi sa-ti pui probleme, sa crezi singur ca esti asa de nenorocit si sa cazi in suferinta.

Exact ca si la anorexie - vezi la altii si auzie mereu ca aia si ailalta e model sau are succes la bieti, in profesie si mai stiu eu fiind slaba si incepi sa nu mai mananci si sa te schilodesti si trupeste si sufleteste, ca sa fii ca ceilalti.
Si nu nutritionistul sau alt medic te ajuta in primul rand, ci psihologul trebuie sa-ti repare mai intai raul sufletesc facut.

La fel si cu mersul la slujbe, spovedit si impartasit (vezi firul cu habotnicia).
In lume nu esti de capul tau. Ai si familie si serviciu si alte obligatii. Si te stradui sa te duci si la biserica si sa traiesti duhovniceste.
Si ajungi sa nu mai stii cat, cand unde si cui.
In acelasi timp nu ai nici un indrumator si unul care sa te ajute sa-ti mentii un echilibru. Sigur, faci totul din iubire de Dumnezeu si ascultare fata de El.
Dar tot El spune si de familie, de munca, aproapele. Toate ti le cere si El si lumea.

Si ajungi candva de la aceasta iubire, la un burn-out, la o neputinta de a mai rasufla.

Te duci la slujbe (care sunt o gramada) si faci tot ce se cere in credinta, te stradui. Pe langa viata ta lumeasca zbuciumata (ca nu stai in puf in timpul dintre slujbe) si te stradui si cu post si cu toate.
Si daca ajungi sa nu mai poti? Sa nu mai stii ce faci?

Si nu ai posibilitatea nici sa capeti o vorba buna si un sfat in biserica. Nu e timp, nu e rabdare, oamenii ceilalti sunt la fel ca tine. Si alergi intr-o roata ca hamsterul.

De aceea spuneam mai spus ca am fost socata de vorbele preotului ca "Dumnezeu vrea tot de la noi". Nu vad limita si dimensiunea acestui "tot".

Poate ca ar trebui un pic de clarificare si mai ales cumpatare si limite.

Nu discut aici despre veganism si abstinenta "sportiva" sau terapeutica.
Vorbesc de postul duhovnicesc. El are diferite trepte. Nu exista numai cel negru.

Asa cum spunea si Alin, aici exista de fapt doua chestiuni in paralele: mainstream de opinie si regula postului duhovnicesc din carti.

Si cred ca mainstreamul de opinie ia tot mai mult locul regulii (care nici nu este asa explicita pe cat o fac oamenii artificial).

Daca maine se aduna pe langa Florin si Copacel si Alin si mai stiu eu cati altii care pot sa tina 40 zile si mai mult negru si fara apa si fara somn, o sa se ajunga ca pana la urma sa se puna ca asta este regula, asa se cere in scriptura si se va cere sa faca asa toti.
Monahii oricum o fac demult. Si si asa este discutia cu uleiul in post, pro si contra. De vin si alte bauturi nu vorbesc, pentru ca nu ma preocupa.

Mainstream rulez!

Eu nu sunt impotriva jertfei si a cumpatarii si a credintei. Sunt pentru limite, pentru moderatie si pentru a nu se uita celelalte componente, mai ales iubirea, comunicarea cu omul, mila, etc.