- Slujba de pomenire la COLECTIV
Un sobor de preoți a oficiat luni, 09 mai 2016, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, slujba Parastasului la împlinirea a 6 luni de zile de la incendiul care a avut loc în data de 30 octombrie 2015 în Clubul Colectiv din Capitală. La slujbă au fost prezenți părinți, prieteni și rude ai celor trecuți la Domnul.
Pr. Aurel Mihai, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a rostit un cuvânt în care a accentuat faptul că trebuie să ne rugăm pentru sufletele celor adormiți.
„Suntem încă în lumina Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dovada și certitudinea totodată a învierii noastre a tuturor la fel cum este și certitudinea învierii celor care în chip tragic și neașteptat au trecut la Domnul în incendiul din acest Club Colectiv. Timpul aduce o mângâiere prin rugăciune pentru fiecare dintre cei care poartă în sufletele lor amintirea acestor tineri. De aceea, și această rânduială astăzi a parastasului în lumina și bucuria învierii, când îi prăznuim pe toți cei trecuți la Domnul întru bucurie și cu sufletele deschise, este un prilej ca să întărim rugăciunea noastră pentru cei care s-au înălțat cu aripi de înger la tronul cel ceresc pentru ca astfel să se bucure de binecuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos cel înviat a treia zi din morți”.
În urma incendiului peste 60 de persoane, majoritatea tineri, și-au pierdut viața într-un mod tragic.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|