Mesajul Patriarhului României de Ziua Națională a Regalității
Majestății Sale Regelui Mihai I și întregii Familii Regale a României
La sărbătoarea Zilei Naționale a Regalității evidențiem buna cooperare dintre Monarhia Română și Biserica Ortodoxă Română în plan religios, spiritual, cultural, edilitar, educațional și social-filantropic.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele de vitejie și de înțelepciune ale Regilor României, cărora le aducem un pios omagiu de recunoștință.
Astăzi, 10 mai 2016, la aniversarea a 150 de ani de la urcarea pe tronul României a domnitorului Carol I, la Catedrala patriarhală, locul depunerii jurământului față de țară (1866) și al încoronării sale (1881), regele Carol I, împreună cu regele Ferdinand I au fost pomeniți într-o slujbă specială.
Totodată, adresăm Majestății Voastre și întregii Familii Regale calde urări de sănătate, pace, bucurie și mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună.
Întru mulți și binecuvântați ani!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|