[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

Cu respect, atrag atenția asupra unei greșeli. Nu mă refer la cea gramaticală, ci la cea teologică. Păi fratele meu drag, dacă mărturisirea se face corect ”unii altora”, de ce în realitate se efectuează într-un singur sens (de la mirean la preot)?

Dacă ai fi citit istorie creştină şi dacă ai fi studiat teologie şi ai fi evitat să studiezi erezie, ai fi ştiut răpsunsul la întrebarea asta a ta şi la majoritatea altele.
Dar niciodată nu-i târziu. Şi în al 11-lea ceas, Domnul te iubeşte, te aşteaptă, te cheamă, prin noi creştinii, prin care lucrează Domnul.

Îţi recomand cartea de mai jos.



Ţi-aş spune să mergi să citeşti în cartea aceasta, dar fiindcă are peste 1000 de pagini şi pentru că ştiu că lanţurile cu care e legată mintea ta, nu-ţi îngăduie şi nu vei citi, de aceea, îţi voi scrie pe scurt, ceea ce este explicat în amănunt în câteva sute de pagini din "Canonul Ortodoxiei" şi din alte izvoare, cronici, manuscrise, papirusuri, suluri, pergamente, dovezi istorice, aduse de arheologi, istorici, amintite în cartea de mai sus şi alte studii şi pe care eu le-am răsfoit.

Deci îţi dau şi undiţa, îţi pescuiesc şi peştele. Poate te vei trezi...

Pentru că creştinii, când îşi mărturiseau păcatele unii altora, fiind un lucru public care avea loc în timpul Sfintei Liturghii unde avea acces oricine orice om, erau mulţi oameni de rea credinţă şi rea intenţie, care mergeau apoi şi pârau, spuneau păcatele care le auzeau rostindu-se unii altora, defăimau, înfloreau, minţeau, mărturii mincinoase adesea, şi creştinii erau arestaţi, bătuţi sau ucişi, căci păcatul chiar era real, unii creştini foarte săraci, chiar furau o pâine sau altceva pentru copii lor. Mai ales în Biserica primelor 3 secole, când creştinii erau prigoniţi, se infiltrau uşor oameni cu intenţii rele, în catacombele unde se adunau creştinii să săvârşească Sfânta Liturghie, sau prin păduri, munţi, şi alte locuri. Şi apoi după anul 313, în Bisericile efective ca clădiri (când Biserica s-a ridicat la suprafaţă şi nu s-a mai ascuns) din nou se repeta faptele josnice ale unor oameni.

Chiar unii "creştini", sau "iude", dragii de ei, care purtau ură sau invidie pe alţi creştini, sau le vroiau femeile, sau averea, sau ţarinile, pământurile, îi forţau la datorii, sau alte fapte demonice, erau plătiţi de ofiţeri sau de alţi oameni ai statului, sau de bună voie mergeau şi spuneau, sau pur şi simplu spionau, şi deturnau, după propriul interes, pe cei cărora le auzeau spovedania.

De aceea, rolul diaconilor şi soţiilor lor, diaconiţele (femei care niciodată nu intrau în Sfântul Altar), la început nu era acela de a rosti mereu ectenii, cât şi acela de a se plimba efectiv prin Biserică şi orice loc unde se adunau creştinii şi săvârşeau Sfinte Slujbe şi de a spune creştinilor să nu vorbească între ei, să ţină linişte, să se roage, sau căutau şi simţeau duhul acelora care veneau la spionat, să pârască spovedaniile, din diverse interese sau patimi şi îi dădea afară din Biserică.

Da, diaconii şi diaconiţele, pe lângă rolul de a catehiza poporul, de a le fi mărturisitori (naşi) la botez, la cununie, sau alte slujiri ce le aveau, aveau şi misiunea, ascultarea de a fi un fel de poliţişti prin Biserică, un fel de paznici.

Până la Sfintele Sinoade Ecumenice 1 şi 2, deci anii 325 şi 381, şi alte Sfinte Sinoade locale, când se dau Sfinte Canoane şi se hotărăşte că e prea periculos pentru creştini să-şi spună păcatele în faţa sutelor de oameni, printre care nu toţi doreau mântuirea şi îndumnezeirea, ci erau şi trimişi sau de alte interese.

Şi s-a hotărât ca creştinii să-şi mărturisească păcatele numai preotului, care era unsul lui Hristos, prin Duhul Sfânt şi punerea mâinilor, deci nu oricine era preot şi nu oricine avea puterea de-a lega şi dezlega păcatele creştinilor, ci doar preotul lui Hristos.
Oricum, tot preotul, era cel care rostea rugăciuni de dezlegare şi atunci când erau rostite păcatele în masă unii altora între sutele de creştini şi tot preotul, era cel care prin sfintele rugăciuni şi harul ce-l are, dăruia dezlegarea şi iertarea de păcate dorite, tuturor celor care şi-au mărturisit păcatele, după puterea dată lui de la episcop, primită de la Apostoli, primită de la Hristos prin Duhul Sfânt Mângâietorul, care de la Tatăl purcede.

Tot atunci s-a hotărât pe lângă spovedania (mărturisirea) care să fie între preot şi creştin, şi ca diaconii să nu mai facă pe poliţiştii prin Biserică, ci doar să slujească împreună cu preotul la Sfintele Slujbe, şi diaconiţele la fel, să se oprească din a mai face pe paznicele şi să fie doar în strană, sau în cor, iar cu timpul s-a desfiinţat chiar şi numele de diaconiţe, din cauza aroganţei şi slavei deşarte, multor femei diaconiţe şi din cauza de a nu avea pretenţia să slujească precum preoţii şi soţii lor, diaconii, în Sfântul Altar, să nu pună mâna pe Sfintele Trup şi Sânge ale Domnului, datorită multor versete Scripturistice, precum: "femeia să tacă în Biserică", sau din cauza scurgerii de sânge şi alte lichide femeieşti lunare şi astfel s-a permis apoi cu dezlegare şi binecuvântare, la orice femeie, să cânte în strană, în cor, să rostească Apostolul, să catehizeze, să fie mărturisitoare (naşe) etc.

Şi până azi a rămas la fel, şi până la sfârşitul veacurilor va fi la fel. Şi e bine aşa. E sfânt aşa, fiind învăţături date prin Duhul Sfânt, prin gurile şi mâinile Sfinţilor, episcopi, preoţi, monahi, pustnici, adică a Sfinţilor Părinţi, care provin din Apostoli, din Hristos, din Sfânta Treime.
Hotărârile acestea nu se luau de unul singur, ci în mai multe Sfinte Sinoade, unde se adunau mulţi episcopi, preoţi, deci păstori, în numele lui Hristos, se urmăreau obligatoriu să fie hotărâri biblice mai ales şi din învăţăturile prin viu grai, care au fixat încă de la Apostoli practicile creştine, cu mult înainte de a exista Biblia, dar toate cu fundament biblic.

Ţi-aş mai scrie, dar îţi ajung picăturile acestea. Luptă-te cu duhul, cu voinţa ta, descoperă tu singur cuvântul, zdrobeşte-ţi inima şi fiinţa pentru iubire, smerenie, ascultare, slujire, răstignire, crede, primeşte, mărturiseşte în adevăr, împotriva învăţăturilor mincinoase ale eresurilor, şi astfel, vei învia şi vei fi viu.

Atât de simplu.

Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.