[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de GMihai

Ciudată imagine se desprinde din ipotezele tale, dragă Emiliane.

Deci, creştinii, pe de o parte, nu se temeau să mărturisească pe Cristos, în faţa persecuţiilor, cu riscul de a merge la moarte martirică; iar pe de altă parte, nu le convenea să mărturisească în public că au furat din cireşele din pomul vecinului de frică să nu vină vecinul să le ceară cireşele înapoi ?

Asta ai înţeles tu din ce-am scris?

Normal că se temeau să-şi mărturisească păcatele în public, cum se temeau de consecinţele păcatului, adică pedeapsa pedagogică curată şi bună a Domnului pentru păcate, căci "nimic necurat nu intră în Împărăţia Cerurilor" şi nimic necurăţit, şi normal că se temeau de persecutori, se temeau să nu fie prinşi, altfel dacă nu s-ar fi temut, nu s-ar mai fi ascuns în catacombe, sau prin munţi, păduri, "au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului, ei, de care lumea nu era vrednică" (Evrei 11, 38), da, se temeau, dar nu de moarte, creştinii nu se tem de moarte "căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig." (Filipeni 1, 21), şi nici nu se temeau că vor fi prinşi, chinuiţi, bătuţi, tăiaţi, ei îi iubeau pe duşmanii lor, pe chinuitorii şi călăii lor, ci se temeau să nu-şi lase soţiile văduve, copii orfani, să nu-i lase fără braţul bărbătesc ca ajutor, fără sprijin, fără bani, fără mâncare, averile şi pământurile lor, soţia, copii, slujnicele lor pradă fiarelor câmpului, sau altor bărbaţi necreştini, sau statului, foametei, neputinţei, sărăciei, etc.
Şi se mai temeau că se duc nepregătiţi în faţa Domnului Hristos, nepocăiţi, în dulcea lor smerenie, se temeau să plece neîmpărtăşiţi cu Sfintele Taine Trupul şi Sângele Domnului, se temeau să nu cadă în ispita de a ridica mâna să lovească pe prigonitorii, duşmanii, călăii lor, se temeau să nu aibe vreun abur de gând de ură împotriva vreo unui om, care toţi sunt creaţi după chipul şi asemănarea Domnului Hristos, se temeau să nu mânie, să nu supere pe Domnul.

Înţelegi, acum? Doamne, dă-i să înţeleagă.

Iar tu Adriane (Romowe, ce nume ţi-ai mai ales), cred că e de la sine înţeles că pricepi că cei care făceau o pasiune, un hobby, din patimi precum cleptomania, sau hoţia, nu aveau treabă cu creştinismul şi nu se adunau în catacombele Romei, sau pe munţii Cartaginei, sau pe dealurile Ierusalimului, sau pe coastele Alexandriei, sau pe crestele Antiohiei, etc., cu creştinii din imperiul roman, care întâmplător, mulţi erau cetăţeni romani, nu erau veniţi de nu ştiu unde.
Erau primiţi şi hoţii, ca orice păcătoşi, dar dacă nu se îndreptau, erau pe atunci canoane aspre, nu erai lăsat să intri în Biserică, cum ar fi acum, să stai pe treptele Bisericii, afară. Asta era o ruşine. Te îndreptai imediat, din sfială şi dorinţa de comuniune cu ceilalţi.

Iar supuşenia în faţa împăraţilor eretici arieni, precum Valens sau alţii, n-a avut loc între creştini, citeşte Scrisorile Sfântului Vasile cel Mare, PSB 12.
Dar e bine că te-ai mai adâncit puţin în dogmatică şi istorie.
Şi te rog nu mai fi atât de pasionat de cuvântul acela abstract "aglutinare", îl foloseşti prea des, deşi e fonic, e ciudat :)