Citat:
Īn prealabil postat de Penticostalul Traditional
Prietene, marturisirea pacatelor nu se face inaintea celui caruia i-ai gresit.
Ce sa-i marturisesti lui? Ca l-ai injurat sau ca l-ai pocnit? Asta stie sie si el  |
Pai, nu fie cu suparare daca va intreb: dvs. ce intelegeti prin pacat? Doar fapta externa, obiectivata in gest ori cuvant rostit?
In acest caz v-as sugera sa cercetati eventualitatea ca pacatul e mult mai complex decat pare... In orice caz, el are si componente mai putin vizibile cum ar fi, de pilda, gandurile si simtamintele din anticamera faptei concrete.
Asa devine posibil si (cred ca) foarte folositor sa ii spui fratelui nu atat ce i-ai facut (ca stie si el, cum bine scrieti) cat mai degraba ce ai gandit despre el, ce ai simtit etc.
Asta, desigur, cu parerea de rau pe care o presupune o spovedanie sincera.
Astfel de marturisiri pot duce, dupa cum probabil ati constatat deja din propria experienta de viata, la imbunatatirea semnificativa a relatiei, la un spor de pace/liniste intre oameni si inlauntrul fiecaruia.
Oare nu e asa?
P.S. Totusi, spovedania nu se reduce la a marturisi gandurile aproapelui pe care l-ai suparat/vatamat. Ba chiar, cred, ca aici ar putea fi loc de o confuzie destul de periculoasa.
Cand Apostolul indeamna la marturisirea pacatelor, asta inseamna obligatoriu spovedanie?
Eu cred ca e inainte de toate un act de igiena a relatiilor dintre semeni, nu un act propriuzis de spovedanie.
Deci textul se refera la reglarea relatiilor dintre crestini, anume "pe orizontala", iar nu la actul spovedaniei care e unul pe "verticala". Adica de la om la Dumnezeu, mai intai.