În prealabil postat de CristianR
Pe mine m-a surprins, repet, reacția ta de acum; mă refer la mesajele din ultimele zile. Nu mă așteptam să-i răspunzi la jigniri vechi. Nu țin deloc să-i iau apărarea, că nu e cazul. Nici să-l judec, pentru că nu sunt în măsură. Îmi pare rău că te afectează așa tare ironiile sau aprecierile pe care le face la adresa ta.
Cred că ar trebui să țină seama mai mult de sensibilitățile interlocutorilor și să aibă mai multă grijă ca, dacă vrea să îndrepte ceva/ pe cineva, trebuie întâi de toate să nu rănească.
De fapt, cred că de aici apar și multe supărări: că ținem neapărat să-i îndreptăm pe alții, fără ca noi înșine să ne fi îndreptat mai întâi.
Cred că și eu, și tu, și el (și toți) ar trebui să ne situăm pe poziția de învățăcei, nu de învățători, dorind mai mult să învățăm unii de la ceilalți decât să-i învățăm.
Mă folosesc de postările tale, chiar și atunci când nu îți împărtășesc opiniile. Aduci, însă, informații bogate; n-am vreme să le explorez pe toate, din nefericire. Mă folosesc și de unele din postările lui Cezar, ca și de ale multor altora. Ca și tine, am anumite preferințe, evident. Dar e foarte important să nu omorâm dialogul. Să fim mai ecumeniști, ca să zic așa :)
Ecumenistul, în accepțiunea corectă a termenului, este nu cel care renunță la adevăr în favoarea unității, ci cel care dorește dialogul în scopul realizării unității, ascultându-l cu atenție și pe celălalt, nu doar pe sine. Fără teama că se va depărta de Dumnezeu, ci cu credința că în orice om va găsi o fărâmă de dumnezeire. Numai cu diavolul n-avem ce discuta; dar niciun om nu e diavol. Problemele între noi devin insurmontabile, însă, atunci când îi atribuim celuilalt chip de diavol, nemaivăzând în el nimic din bunătatea lui Dumnezeu. E semn că lumina din noi a devenit întuneric.
Mi se poate întâmpla și mie, și lui și ție.
P.S. N-ai impresia, uneori, că ne comportăm întocmai ca niște copii aici, pe forum? Ca și în viață, de altfel: la piață, în tramvai, unde apar conflicte din te miri ce, iar reacțiile oamenilor nu sunt cu nimic diferite de ale copiilor. Este, oricum, psihanalizabil comportamentul nostru, iar Cezar ne-ar putea da o mână de ajutor. Ce se ascunde în spatele agresiunilor, a sensibilităților și a reacțiilor noastre? Frica. Ce avem de pierdut? Liniștea? Confortul lăuntric în care ne-am așezat? Echilibrul? Diverse atașamente? Patimi? Credința? Convingerile?
Ar merita un topic nou tema asta.š
P.S.2. Îți place rugby-ul?
|