XXXII. Vor veni vremuri grele
Si atunci, unde este optimismul in privinta zilelor de pe urma? Cand Domnul prezice
ca inselaciunea va cuprinde intregul pamant, in asemenea masura incat pana si cei alesi se vor
afla in primejdia de a fi amagiti la fiecare pas de crestini mincinosi si de hristosi mincinosi,
care se vor afla peste tot, cum putem fi optimisti in privinta viitorului? Cum putem fi
increzatori, cand Domnul prezice inmultirea faradelegii si racirea dragostei oamenilor unii
fata de altii?
Exista, desigur, proorociri despre unirea bisericilor, despre unirea tuturor acelora care
vor veni in numele Lui si vor amagi pe multi. Dar ,vedeti sa nu va amageasca cineva. Iata, v-am
spus de mai inainte”. Unirea pe care o cauta falsii crestini din vremurile noastre este una
dintre fetele cele mai pregnante ale fatarniciei, o capcana de cucernicie ipocrita de care
Domnul vrea sa ne fereasca, facandu-ne prevazatori. Daca unitatea si extinderea
crestinismului in lumea intreaga este destinul final al omenirii, asa cum sustin ei, atunci de ce
le prevesteste Hristos alesilor Sai nenorociri in acele zile? Daca Evanghelia va fi acceptata si
traita de toate neamurile pamantului, atunci de ce spune Hristos ca zilele sfarsitului veacului
vor fi asemenea zilelor lui Noe, cand apostazia a cuprins pamantul si doar o mana de oameni
au ramas credinciosi lui Dumnezeu si au intrat in arca, simbol al Bisericii?
Daca zilele de pe urma ale pamantului se caracterizeaza prin imaginea idilica la care
viseaza crestinii sentimentali, „spiritualii” veacului acestuia, cum se face ca Apostolul Pavel ii
scrie aceste cuvinte lui Timotei: „SI ACEASTA SA STII CA, IN ZILELE DIN URMA, VOR VENI VREMURI GRELE; CA VOR FI OAMENI IUBITORI DE SINE, IUBITORI DE ARGINTI, LAUDAROSI, TRUFASI, HULITORI,NEASCULTATORI DE PARINTI, NEMULTUMITORI, FARA CUCERNICIE, LIPSITI DE DRAGOSTE, NEINDUPLECATI,CLEVETITORI, NEINFRANATI, CRUZI, NEIUBITORI DE BINE, TRADATORI, NECUVIINCIOSI, INGAMFATI, IUBITORI DE DESFATARI MAI MULT DECAT IUBITORI DE DUMNEZEU, AVAND INFATISAREA ADEVARATEI CREDINTE, DAR TAGADUIND PUTEREA EI” (II TIMOTEI 3, 1-5)?
|