Si atunci, unde este optimismul Apostolului Pavel cand scrie catre tesaloniceni, care
asteptau din clipa in clipa venirea lui Hristos? „SA NU VA AMAGEASCA NIMENI, CU NICI UN CHIP;CACI ZIUA DOMNULUI NU VA SOSI PANA CE MAI INTAI NU VA VENI LEPADAREA DE CREDINTA SI NU SE VA DA PE FATA OMUL NELEGIUIRII, FIUL PIERZARII [ANTIHRISTUL], POTRIVNICUL CARE SE INALTA MAI PRESUS DE
TOT CE SE NUMESTE DUMNEZEU, SAU SE CINSTESTE CU INCHINARE, ASA INCAT SA SE ASEZE EL IN TEMPLUL LUI DUMNEZEU, DANDU-SE PE SINE DREPT DUMNEZEU. NU VA ADUCETI AMINTE CA, PE CAND ERAM INCA LA VOI, VA SPUNEAM ACESTE LUCRURI?”. SI APOI CONTINUA DESPRE ANTIHRIST: „SI ATUNCI SE VA ARATA CEL FARA DE LEGE, PE CARE DOMNUL IISUS IL VA UCIDE CU SUFLAREA GURII SALE SI-L VA NIMICI CU STRALUCIREA VENIRII SALE. IAR VENIREA ACELUIA VA FI PRIN LUCRAREA LUI SATAN, INSOTITA DE TOT TELUL DE PUTERI, SI DE SEMNE, SI DE MINUNI MINCINOASE, SI DE AMAGIRI NELEGIUITE, PENTRU FIII PIERZARII,
FIINDCA N-AU PRIMIT IUBIREA ADEVARULUI, CA EI SA SE MANTUIASCA. SI DE ACEEA, DUMNEZEU LE TRIMITE O LUCRARE DE AMAGIRE, CA EI SA CREADA MINCIUNI, CA SA FIE OSANDITI TOTI CEI CE N-AU CREZUT ADEVARUL, CI LE-A PLACUT NEDREPTATEA” (II TESALONICENI 2, :3-5 SI 8-12).
Asadar, viitorul nu este atat de minunat cum si-l inchipuie „fiii pierzarii”, cei care „n-au
primit iubirea adevarului, ca ei sa se mantuiasca”. Se va caracteriza prin lepadarea de
credinta, cea mai cumplita abatere pe care a cunoscut-o vreodata lumea. Caci nu va fi o
renegare limpede si fatisa a lui Dumnezeu, ci o ipocrizie, o falsificare a credintei si a
adevarului.
Oare Parintii pustiei si ceata cea mare a Sfintilor Bisericii noastre nu au proorocit
aceleasi lucruri despre zilele din urma? Iata o discutie intre un discipol si parintele lui
spiritual, luata din Evergetinos (ediţia din 1958, vol. H, p. 114):
Si fratele i-a spus: „Si atunci? Au sa se schimbe obiceiurile si Traditia
crestinilor si n-au sa mai fie preoti in Biserica, daca se vor intampla astfel de
lucruri?”. Iar batranul a zis: „In acele vremuri, iubirea multora se va raci si vor fi
multe nenorociri: revarsari de popoare si miscari de natii, lepadare de credinta a
regilor, numar mare de preoti, neglijenta a monahilor; si vor fi egumeni care vor
nesocoti mantuirea lor si a turmei lor; toti vor fi ravnitori de petreceri, artagosi,
delasatori de rugaciune, dornici sa ucida gata sa osandeasca vietile si invataturile
stramosilor lor, pe care nu-i vor imita si nici nu le vor da ascultare, ci mai degraba ii
vor ponegri; nu vor fi ocrotiti cei saraci, vaduvele vor fi asuprite; necredinta va
patrunde in oameni, desfranarea, ura, dusmania, pizma, patima intrecerilor, hotia,
betia”. Iar fratele a spus: „Si atunci ce ramane de facut in acele vremuri si in acei
ani?”. Iar batranul a raspuns: „Copile, in asemenea zile, cel care se poate mantui,
sa-si mantuiasca propriul suflet, si va fi slavit in imparatia cerurilor”.
Din aceste profetii, care s-au si implinit in mare parte, putem deduce cu usurinta
incotro se indreapta omenirea. Viitorul ei este o decadere spirituala fara precedent, in care
dragostea pentru Dumnezeu si pentru semeni se va fi racit, si in care oamenii vor fi devenit in
cel mai mare grad agnostici, pizmasi, laudarosi, hulitori, iubitori de placeri desfranate.
Aceasta decadere spirituala nu se va arata insa fatis, cu intreaga hidosenia ei, ci va fi
ascunsa sub o surprinzatoare infatisare de religiozitate. Oamenii acestia, cu multele lor
ulceratii spirituale, vor avea o infatisare pioasa. Vor fi multi care vor propovadui in numele lui
Hristos si-i vor amagi cu falsa lor cucernicie si evlavie pe „fiii pierzarii”, pe toti aceia care nu
au in inima dragostea pentru adevar, spre a-i putea deosebi pe lupii in vesminte de oi. Si, mai
mult decat atat, hristosii mincinosi si proorocii mincinosi din zilele de pe urma isi vor insoti
mesajul cu semne si minuni mari, pe care le vor infaptui prin puterea Satanei (spiritualism,
magie, fachirism etc.).
In cele din urma, cand credinta marilor mase ale umanitatii va fi fost spulberata de
acesti prooroci mincinosi si cand sufletele lor vor fi pregatite, atunci se va arata cel pe care l-
au ateptat si pe care inca il asteapta inca evreii; este cel caruia omenirea ii pregateste de
veacuri calea, cel care va deveni simbolul si dumnezeul intregului neam pierdut al celor din
urma oameni, „omul nelegiuirii” – marele pacat satanic al spiritului -, „fiul pierzarii,
potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu”. Acela se va aseza in
templul lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu, si, cu puteri cumplite, cu semne si
cu minuni, pe care le va infaptui prin puterea Satanei, va convinge mintile intunecate si
marginite ale oamenilor ca el e dumnezeu si nimeni altul.
Va face din unirea pe care o doresc sentimentalii o realitate. Dinaintea tronului sau se
vor pleca oameni din toate miscarile religioase si spirituale, inchinandu-i-se ca frati. Va uni
toate neamurile pamantului sub sceptrul sau, intrucat „i s-a dat stapanire peste toata semintia
si poporul si limba si neamul. Si i se vor inchina lui toti cei ce locuiesc pe pamant, ale caror
nume nu sunt scrise, de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului celui injunghiat”
(Apocalipsa, 13, 7-8).
Pentru unii, aceasta previziune a unui stat universal si a unei religii universale este
ceva foarte placut. Tot asa este si cu cei care doresc unirea bisericilor si carora nu le pasa de
adevar. Pentru acestia din urma, subiectele dogmatice sunt „bizantinisme” inutile, insa, „de
aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciuni, ca sa fie osanditi
toti cei ce n-au crezut adevarul, ci le-a placut nedreptatea”.
|