Citat:
În prealabil postat de CristianR
Antonia, tare neliniștită ești și multă neliniște ții să le aduci și altora. De când a te ruga împreună cu eterodocșii este erezie? Ce te face, oare, să te hrănești cu toxinele unor tabloide ale internetului ca saccsiv și altele asemenea - care nu fac decât să semene și să alimenteze frici imaginate - refuzând apa curată a Bisericii, în același timp? De unde atâta frică de contaminare? A avut Hristos așa ceva, El, care a vorbit și S-a rugat în mijlocul păcătoșilor și ereticilor vremii?
E trist să vezi că, din nou, diavolul își râde de noi, semănând discordie și abătându-ne atenția către lucruri neesențiale, dar răcind dragostea și sporind o dată mai mult distanțele dintre sufletele celor care ne numim creștini.
|
Atunci cand pe anumite site-uri gasesc citate din Sfintii Parinti care nu sunt de acord cu ceea ce se intampla astazi, e firesc sa-i cred pe sfinti. Daca se dorea o unitate placuta lui Hristos, se putea realiza. Deocamdata semnalez ca asa am inteles eu mesajele sinodului. Si imi doresc sa fi gresit eu. Doamne ajuta sa ne putem vedea fiecare greselile, iar fata de abaterile de la dreapta credinta sa manifestam trezvie si dreapta socoteala, nu iubirisme!