XXXIII. NOUL IERUSALIM
In acea societate a lui Antihrist, putinii care vor ramane crestini ortodocsi autentici vor
fi pricina de scandal, unica disonanta in toata acea armonie diabolica. Pentru ei, aceste zile
vor fi zile de mari nenorociri: „Si veti fi urati de toate neamurile pentru numele Meu”. Va fi o
noua perioada a martiriului, un martiriu mai mult al sufletului decat al trupului, in acel stat
intins, universal, crestinii ortodocsi vor fi proscrisii societatii. „Si i s-a dat ei sa insufle duh
chipului fiarei, ca chipul fiarei sa si graiasca si sa omoare pe toti cati nu se vor inchina
chipului fiarei. Si ea ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, pe cei bogati si pe cei saraci,
pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat
nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numărul numelui fiarei” (Apocalipsa 13, 15-17). Da, „atunci va vor da pe voi spre asuprire si
va vor ucide”. „Fiindca diavolul a coborat la voi avand manie mare, caci stie ca timpul lui este
scurt” (Apocalipsa 12, 12). Cumplita va fi prigoana, „dar cine va indura pana la capat, acela
se va mantui”. Si „pentru cei alesi se vor scurta acele zile.” Pentru ca „indata dupa
stramtorarea acelor zile, soarele se va intuneca si luna nu va mai da lumina ei... si puterile
cerului se vor zgudui... si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere si cu
slava multa”.
Necredinciosii n-au decat sa rada de noi si sa ne compatimeasca. Crestinii nu traiesc
pentru lumea aceasta. Ei nu au acceptat niciodata ca aceasta lume a surghiunului sa fie patria
lor, nici nu si-au dorit s-o infrumuseteze de parca ar urma sa traiasca in ea pentru totdeauna.
Ei traiesc pe acest pamant cu un dor, dorul de paradisul pe care l-au pierdut, dorul de patria
lor de sus. Cu toate ca s-au nascut pe acest pamant, patria traieste in inimile lor si la fiecare
pas ei o aud chemandu-i. Ei tanjesc dupa acea clipa, clipa trambitei, clipa in care vor sta in
fata „ochiului senin” al Domnului lor, clipa in care El ii va privi cu bucurie.
Crestinii sunt straini in aceasta lume (Sf. Macarie Egipteanul). Ei sunt instrainati,
dispretuiti, au inima spasita si mintea indurerata si traiesc intr-o maniera diferita de ceilalti
oameni (Sf. Isaac Sirul). Sunt asemenea unor oameni care-si tin sangele in maini, care nu au
incredere in ei insisi si nici nu cred ca ar fi ceva, ci sunt dispretuiti si respinsi mai mult decat
toti ceilalti oameni (Sf. Macarie Egipteanul).
Spuneti ca religia noastra este un opiu? Aveţi dreptate. Pentru voi, care nu ati simtit
prezenta lui Dumnezeu, a caror inima nu a saltat din pricina soaptelor harului ceresc, ai caror
ochi nu au varsat niciodata lacrimi de iubire sfanta si sfintitoare, pentru voi care nu ati vazut
niciodata nimic dincolo de orizontul acestui pamant, este firesc ca religia noastra, care neaga
lumea, sa para un opiu. Intr-adevar, „daca Hristos nu ar fi inviat, am fi cei mai nenorociti
dintre toti oamenii”. Dar Hristos a inviat, si fiecare suflet inviat a trait aceasta inviere. Este
firesc ca unii care nu au trait aceasta inviere sa rada de crestinii cei adevarati.
De multe ori, crestini cu o ratiune incontestabila au aratat lumii cat sunt de ridicoli cei
care le ridiculizeaza credinta. I-a impiedicat ratiunea sa creada? Pacla mlastinii din inima
necredinciosilor nu le ingaduie sa vada. Singura, ratiunea nu l-a ajutat niciodata pe om sa inteleaga ceva pana la capat. Asa ca n-au decat sa rada! Rasul lor aduce sufletele credincioase mai aproape de Domnul.
Asadar, va dam voie sa radeti. Dar nu va dam voie sa modificati Evanghelia, sa ne
denaturati religia si s-o supuneti scopurilor voastre. Nu va vom permite niciodata sa atribuiti
religiei noastre utilitate lumeasca. „Evangheliile nu vorbesc despre lucruri pamantesti, ci
despre lucruri ceresti, invatandu-ne o viata noua si o alta forma de guvernare, bogatii noi si
saracie, libertate fara precedent si robie, un alt fel de viata si de moarte, o lume diferita si
esential alta - nu asemenea lui Platon, care a nascocit acea Republica ridicola a lui, nu
asemenea lui Zeno si altor politicieni, filozofi si legislatori. Caci toti acestia au avut
urmatoarea trasatura comuna: ei au dezvaluit ca duhul cel rau le inspira in taina sufletele.
Propria noastra constiinta, impotrivindu-se, dovedeste ca toate ideile lor erau sfaturi demonice
si ca toate invataturile lor erau potrivnice firii” (Sf. Ioan Hrisostom, Predica I despre
Evanghelia după Matei).
Asadar, crestinismul nu pregateste vreo imparatie pamanteasca, vreo cetate adaptata
acestei lumi. Nu are nimic in comun cu civilizatiile si cu sistemele lumesti. Nu are nimic in
comun cu cezarii si cu cezaro-papistii. Toate lucrurile dupa care tanjesc oamenii din lume sunt
desarte. Crestinul gandeste, traieste si se misca intr-o lume noua si neprihanita, alta decat cea de aici si de acum.
Cei care vor sa uneasca asa-numitele biserici crestine nu cred in Biserica, nu cred in
religia lui Hristos. Ei doar se folosesc in mod perfid de ea. O folosesc pentru propriile lor
scopuri. Telul lor este cetatea pamanteasca, tel caruia vor sa-i supuna pe toti oamenii, cu
credinta lor cu tot.
DE FAPT, NICI NU SE PUNE PROBLEMA UNIRII CRESTINILOR. ADEVARATII CRESTINI AU FOST, SUNT SI VOR FI INTOTDEAUNA UNITI. EI AU FOST, SUNT SI VOR FI O SINGURA TURMA CU UN SINGUR PASTOR. Oamenii,
indiferent de numele lor ori de religia careia ii apartin, au un singur destin: de a gasi Biserica
Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca a lui Hristos si de a ajunge sa bea din apa „care da viata vesnica”. Biserica este una. Oamenii sunt multi si doar cativa sunt fiii ei.
Cetatea harazita prietenilor lui Dumnezeu nu are nimic din aceasta lume. Este vesnica,
nu este facuta de mana omeneasca, este existenta unui alt pamant, a unei alte lumi: „Si am
vazut cer nou si pamant nou... Si am vazut cetatea sfanta, Noul Ierusalim, pogorandu-se din
cer de la Dumnezeu... Si am auzit, din tron, o voce puternica care zicea: Iata, cortul lui
Dumnezeu este cu oamenii, si El va salaslui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si insusi Dumnezeu
va fi cu ei. Si va sterge orice lacrima din ochii lor, si moarte nu va mai fi; nici plangere, nici
strigat, nici durere nu vor mai fi, caci cele dintai au trecut.Si Cel ce sedea pe tron a grait: Iata,
noi le facem pe toate... Eu sunt Alfa si Omega, inceputul si sfarsitul. Celui ce inseteaza ii voi
da sa bea, in dar, din izvorul apei vietii... Si vor vedea fata Lui si numele Lui va fi pe fruntile
Lor. Si noapte nu va mai fi; si nu au trebuinta de lumina lampii sau de lumina soarelui, pentru
ca Domnul Dumnezeu le va fi lor lumina si vor imparati in vecii vecilor” (Apocalipsa 21, 22).
Amin.
|