În fiecare an, la 24 iunie, în lumea creștină se celebrează nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, o mare excepție făcută în cazul acestuia și a Maicii Domnului, întrucât sfinții și martirii sunt comemorați în ziua morții lor, considerată a fi ziua nașterii lor pentru Împărăția Cerurilor. De asemenea, Calendarul Popular consemnază sărbătoarea de Sânziene sau Drăgaica- cea mai mare și cea mai spectaculoasă sărbătoare păgână a anului.
Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Considerat Înaintemergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul proroc al Vechiului Testament, dar și cel care a făcut legătura cu Noul Testament. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în satul Ein-Kerem (lângă Ierusalim); este fiul Elisabetei (verișoara Mariei, Maica Domnului) și al preotului Zaharia.
RUGĂCIUNE :
O Mergătorule înainte al Domnului și Botezătorule a lui Hristos,
Mari și multe sunt vredniciile date ție de Dumnezeu, fiindcă tu de proorocii cei vechi ai fost prorocit. Tu, după făgăduință și prorocie
Îngerească, te-ai și născut. Numele tău prin cuvântul Arhanghelului Gavriil mai înainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegării limbii tatătlui tău s-a pecetluit. Tu, din copilărie, în pustie ai viețuit și, ca o pasăre a cerului, desăvîrșit neagoniseală ai iubit, cu aguridă și cu miere sălbatică te-ai hrănit. Tu ai fost crinul cel cuvântător al văilor și al pustiilor, care în loc de podoabă hainelor, cu darul cel de sus îmbrăcând trupul tău, cu peri de cămilă l-ai acoperit. Tu ai fost glasul care a strigat în pustie și calea Domnului o ai pregătit. Tu, cu duhul și cu puterea lui Ilie , în lume te-ai arătat și nelegiuirea lui Irod și a tuturor celor asemenea lui ai mustrat. Tu ești martorul cel preavestit al Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi. Tu pe Mântuitorul către mulțimea popoarelor L-ai mărturisit și cu degetul tău L-ai arătat pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii. Tu, de către însuși Domnul, mai mult decât prooroc ai fost mărturisit și, după Născătoarea de Dumnezeu, pe tine te credem a fi cel mai mare om născut din femeie. Prin mijlocirea sfintelor și preaputernicelor tale rugăciuni, ajută-mă să dobândesc mila lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în ceasul cel de pe urmă al sfârșitului meu. Amin
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|