[cristiboss56]

Evanghelia după Ioan: „o minunăţie”

Evanghelia după Ioan este o minunăţie din punct de vedere al mişcării ce o caracterizează. După cum am văzut, prologul vorbeşte despre tot ce poate fi mai înalt, despre Treimea Preasfântă şi mişcarea din interiorul Treimii. Se relatează apoi coborârea Cuvântului de la Tatăl la noi şi se desfăşoară drumul Cuvântului printre noi. Iar acum noi înşine ne ridicăm şi urcăm împreună cu El spre slava pe care a avut-o de la Tatăl înainte de întemeierea lumii. E o mişcare ce ne poartă până în vremurile de pe urmă, către finalul istoriei. Începutul acestei ridicări are loc în capitolul 11, cu urcarea Domnului la Ierusalim. Urcarea de acum a Domnului la sărbătoarea Paştelui este una deosebită: e ultima Sa urcare la Ierusalimul iudaic şi, în cadrul ei, El transcede acest Ierusalim pământesc, pentru a deschide porţile Ierusalimului ceresc, cetatea slavei. Veşnicia coboară în timp şi îl suprimă; de aceea vedem Evanghelia devenind tot mai densă.

Ilustra apreciere îi aparţine lui André Scrima şi apare în lucrarea Comentariu integral la Evanghelia după Ioan (Humanitas, Bucureşti, 2008).