Citat:
În prealabil postat de CristianR
Un punct de vedere la care subscriu:
Ne-am fi așteptat, cu toții, ca Episcopii și Patriarhii adunați în sobor, dar și cei care n-au catadicsit să vină, să fie pe deplin luminați de Duhul Sfânt, și nu umbriți de spiritul lumii, al veacului. Am fi vrut ca în Creta să vedem puterea unității și mărturisirii comune, a tuturor celor 14 Biserici dreptmăritoare și nu doar o parte – fie ea și reprezentativă – a acestora. Ne gândeam că Bizanțul – cu tot lustrul lui de aroganță trecută și prezentă – nu mai trebuie asediat și cucerit… a treia oară. Și asta cu toate că grecii se poartă de parcă împărăția lor apusă de jumătate de mileniu luminează în continuare tenebrele barbariei și ale păgânismului și încă mai face ordine în diptice… Împărăția lor chiar nu mai există, a rămas în urmă doar un Patriarh captiv, într-un stat musulman ostil. Ei bine, jocul acelui stat musulman ostil – Turcia – l-a făcut, poate fără să vrea, Patriarhul Kiril al Moscovei. Căci neprezentându-se la Sinod, liderul spiritual rus, alături de sateliții lui, au șubrezit autoritatea și prestigiul scaunului constantinopolitan atât în ochii lumii creștine, cât și musulmane. Din acel moment de cumpănă, Bartholomeu a fost „condamnat” să țină Sinodul, cu orice preț – altminteri ar fi fost complet discreditat. Și iată cum oamenii își fac agenda proprie, prinși în capcana propriilor calcule și determinări, iar Dumnezeu este ulterior chemat să pecetluiască teologhisirile profesorilor sau ale ierarhilor, prin formule celebre ca aceasta: „Părutu-ni-s-a nouă și Duhului Sfânt…”.
În tot acest tir încrucișat de principii, de dogme și de canoane, de tradiții locale și de justificări istorice, de apocalipse servite din belșug pe internet, nu am înțeles poziția Sfântului Munte Athos. Mai precis, râvna cu care l-au întâmpinat sfetagoreții pe fostul ofițer KGB ca noul țar pravoslavnic, și asta în pofida eforturilor Patriarhului ecumenic de a trage spuza pe turta grecilor. Le este mai aproape Moscova decât Atena sau Constantinopol? Au mai mare încredere în Moscova decât în celelalte Biserici Ortodoxe care participă la Sinod? Promisiunile financiare ale rușilor și mirajul noului imperiu euro-asiatic cu pospai ortodox sunt mai ademenitoare, uitând astfel propria lor dramă, nevindecată – aceea de a-ți pierde Capitala, Patriarhul și o mare parte din țară? Nu-i înțeleg pe aghioriți – cel puțin din perspectivă istorică!
La ora când scriu aceste rânduri (24 iunie), Sinodul Panortodox este în plină desfășurare. Cum se va termina, care îi vor fi concluziile, reușitele și împlinirile, nu le pot ști eu acum. Ce știu însă, cu siguranță, este faptul că sunt din ce în ce mai agasat, ca simplu credincios, de fantasmele existenței celei de „a treia Rome”, pe care unii o revendică acum, în 2016, cu apăsare. De la a treia Romă eu unul mă mut cu atenția și cu speranța la cea de a treia cale, care este calea cumințeniei, a realismului, a lipsei de închipuire. Și această cale a fost cea pe care, în toată această devălmășie geo-eclezială, au ales să meargă românii. S-au dus acolo senini, dornici de dialog și de comuniune, fără țâfnă, fără polițe de plătit, fără superioritate istorică. Au făcut recurs la dorința de a fi împreună, acum și în viitor, mai presus de orice piedică antiohiană, bulgărească, muscălească sau chiar grecească. Ce exemplu de maturitate duhovnicească și de dorință de a fi în Hristos mai poți cere?
A treia cale, a treia Romă. Oare voi ce alegeți?
Răzvan Bucuroiu
Sursa. |
Evident, rușii sînt de vină. Întotdeauna și pentru orice chestie, nasoală sau nu chiar. Ce articolaș cuminte și înregimentat: "rușii e ăia răi, ai noștri ca bradu', să trăiți!". Oameni care să prefere autodistrugerea socială în raport cu mersul în direcția curentului chiar nu mai există?! Ce le mai place scumpilor noștri semeni să o ducă bine! Sper că tocmai cei setoși de asta nu o vor duce bine. Deloc. Și NU, nu mă refer la tine și nici măcar la autor. Ca să fie clar. Mă refer la arivismul tipic romînesc, aproape metastatic de extins în toată societatea.
Tot ca să clarific: da, datorită patriarhului nostru în primul rînd, un ierarh de mare finețe teologică și de profund echilibru omenesc, poziția BOR a fost și este una de mărturisire ortodoxă echilibrată și fermă. Însă porcăiala disciplinată asupra Bisericii Ruse și Athonului m-a scos din sărite. Dacă tot vorbea de gafele, ca să nu zic prostiile athoniților, putea să pună accentul pe lătratul zelotist al fanaticilor, puțini dar vocali, din "sfîntul" munte, care în afară de a scuipa în direcția Romei și Istanbulului nu prea știu altceva. Nu, autorul s-a luat taman de gestul față de Putin. O gafă da, dar nici pe departe cu implicații vădit eclesiologice ca zelotismul,filetismul, stilismul, etc. Poate nu se știe că, cel puțin la un moment dat, scandalagii de la Esfigmenou (ăia cu steagul negru ca al teroriștilor și deviza bolnavă "ortodxie sau moarte") erau sub "omoforul" unei importante adunături stiliste grecești.
|