[cristiboss56]

„Tot ce stiu e ca nu stiu nimic.” Si asa si este, pentru ca altfel functioneaza aceasta ucenicie. Aici, in cele duhovnicesti, este de ajutor sa realizeze omul, intr-un fel sau altul, ca este un „zero”, un nimic.

Una este sa gandeasca omul acest lucru doar teoretic si altceva este sa ajunga in clipa in care simte sentimentul nimicniciei in sufletul sau, in profunzi*mea existentei sale. „Ce sunt, Doamne? Nimic nu sunt! Nu numai ca sunt un nimic, dar sunt un nimic pacatos!” Si atunci sa vina harul lui Dumnezeu si din nimic sa te faca om al Sau.

Se spune in cartea Facerii:

„La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul” (Facere 1, 1)

A facut. Din ce a facut? A gasit oare Dum*nezeu undeva materia sau i-a oferit-o un alt dumnezeu si, luand-o, a facut tot ceea ce a facut? Nu. Verbul ποιω este folosit in Sfanta Scriptura numai cu referire la Dumnezeu si semnifica faptul ca Dumnezeu a facut acel ceva din nimic. „La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul”. Atunci cand nu exista nimic, nimic, nimic – numai singur Dumnezeu exista – a creat El materia si a facut cerul si pamantul. Acesta este si sensul, dintr-un anumit punct de vedere, al celor ce le-a spus Hristos apostolilor la Marea Tiberiadei, atunci cand i-a „chemat”:

„Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni” (Matei 4, 19)

Haideti si va voi face! Intelesul lui “va voi face” aici acesta este: veti ucenici, veti vedea cine sunteti de fapt si dupa aceea veti deveni pescari de oameni. Fara indoiala, nimeni nu vede cine este cu adevarat imediat. Trebuie sa uceniceasca, trebuie sa se lupte, trebuie sa se stradu*iasca. Lupta crestinului are in mare masura aceasta insemnatate: te lupti si esuezi, te lupti si nu iese nimic, te lupti si la sfarsit mai pacatos iesi, mai indaratnic, mai rau iesi din aceasta lupta. Asa este! Pana ajungi in final sa te convingi ca nu poti face nimic de unul singur — ceea ce spune si Domnul:

„Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic“. (Ioan 15, 5)

Si asa ajunge omul de la convingerile sale, de la simtirile si trairile sale, la asta: ca este un nimic. Si numai daca va pune Dumnezeu mana Sa asupra lui, va iesi ceva. Atunci vine Duhul lui Dumnezeu si se naste omul din nou. Dar mai intai este nevoie de toata aceasta lucrare, care poate parea negativa, in timpul careia progresezi de la simtirea starii de pacat la o simtire din ce in ce mai adanca a starii tale de pacat. Asa ceva se intampla. Insa asa cum incep toate acestea, vine si clipa potrivita cand devii tot un nimic, dar in mainile lui Dumnezeu. Si atunci El te va transforma cu usurinta dintru nimic in omul Sau. Un om care are parte de viata teandrica. Adica Dumnezeu te uneste in El, Se uneste cu tine, te poarta inlauntrul Sau. Avem aici pe Dumnezeul teandric, care ne face pe noi toti sa fim ceea ce este si El. Ne daruieste viata teandrica sau, mai degraba, face ca toata fiinta noastra sa fie plina de viata indumnezeita.

“…dar nu le puteti purta”. Inca sunteti oameni obisnuiti

Aici am putea spune ca „multe am sa va mai spun, dar nu le puteti purta” are un inteles dublu. In primul rand este ca si cand ne-ar spune Domnul:

„Nu va grabiti, nu va grabiti, mai sunt multe de spus, dar nu sunteti inca indeajuns de copti incat sa le auziti. Nu a venit inca vremea, nu s-au copt inca lucrurile.”

ascultare de HristosVedeti, nu ne maturizam imediat, ci incet-incet. Si atunci, prin urmare, vom capata curajul necesar, incet-incet, pana cand sa ne spuna Domnul toate cate are sa ne spuna si sa le putem si duce, pentru ca sa primim tot binele pe care vrea El sa-l faca sufletului nostru. Insa are si un alt inteles, ca si cand ne-ar spune Domnul:

„Asa cum luati voi lucrurile acum, asa cum le percepeti si asa cum sunteti, nu poate nimeni sa va spuna nimic din ceea ce vrea. Ar putea sa vi le spuna, dar voi n-ati putea inca sa le duceti.“

Iata, noi, aici, la intalnirile noastre, cate am mai avea sa ne mai spunem, asa, mai concret! Insa cum toata starea noastra este negativa – ca si cand am fi fara de simtire, ca si cand nu am avea dispozitia sau cheful necesar, ca si cand am spune, precum in pilda celor chemati la nunta, „nu putem veni” – nu ne incredem in Dumnezeu. Cum iti va arata El vointa Lui si cum te va face sa te increzi in El, daca tu nu arati ca esti dispus?

„Iar cand va veni Acela, Duhul Adevarului, va va calauzi la tot adevarul” (Ioan 16, 13)

Vedeti, din nou aici e ca si cand ar spune Dom*nul:

„Orice ar fi sa se intample cu sufletele voastre, de la ucenicia voastra se trage — ca v-ati straduit din rasputeri, ca v-a fost greu, cand v-am dojenit uneori sau v-am certat. Insa tot oameni obisnuiti sunteti inca si, pentru asta, toate cele pe care ar trebui sa vi le spun in mod normal, nu puteti sa le purtati acum, caci nu sunteti gata. Atunci, insa, cand va veti fi copt indeajuns la minte si cand veti fi deschisi Duhului Sfant, atunci va veni Duhul si va va face sa puteti duce toate cele pe care nu puteti acum.”

-----------------------------------------------------
Este nevoie sa te lepezi de tine insuti,
dar nu dupa cum crezi si voiesti tu,
ci dupa cum trebuie.
Pentru ca este posibil sa te lepezi de tine insuti,
insa sa te lepezi doar de unele lucruri superficiale,
care nu conteaza, in timp ce pe adancul sinelui tau
nu-l primejduiesti cu nimic.

(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “In pustiul lumii”, Editura Bizantina, 2014)