Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, întrunit în perioada 16-26 iunie 2016 în insula Creta, a subliniat importanța practicii postului și a binefacerilor sale spirituale.
Biserica Ortodoxă a afirmat totdeauna valoarea postului pentru viața duhovnicească și a arătat că acesta nu se reduce la o abținere formală de la anumite mâncăruri, ci ajută mult la intensificarea vieții în Hristos a credincioșilor, postul fiind susținător al pocăinței și al rugăciunii.
Credincioșii Bisericii Ortodoxe sunt îndemnați să respecte, „fiecare după puterea și posibilitățile proprii”, perioadele de post.
Postul cuprinde atât înfrânarea temporară de la produse de origine animală, pentru a cultiva mai intens rugăciunea, cât și abținerea de la orice fel de lăcomie, de la gânduri, cuvinte și fapte rele, contrare iubirii față de Dumnezeu și de semeni. De aceea, postul trebuie unit cu rugăciunea și cu milostenia.
Părinții sinodali au reafirmat „necesitatea respectării de către credincioși a tuturor posturilor stabilite în cursul anului Domnului, adică: Postul Paștilor, cel de miercurea și vinerea, atestate de către sfintele canoane, precum și posturile Crăciunului, al Sfinților Apostoli, al Adormirii Maicii Domnului, postul de o singură zi la sărbătorile Înălțării Sfintei Cruci și Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în Ajunul Botezului Domnului, precum și toate posturile rânduite din grijă pastorală sau ținute în mod liber de către credincioși.”
În același timp, fără a diminua valoarea postului, s-a afirmat că Biserica arată înțelegere față de situațiile excepționale în care postul nu poate fi împlint: vârsta copilăriei, diverse boli care presupun regim alimentar specific, serviciul militar, condiții grele de muncă, condiții climatice speciale, dificultatea în a procura alimente de post etc.
În afara zilelor comune de post credincioșii pot să postească din inițiativă proprie și cu binecuvântarea părintelui duhovnic, pentru sporirea evlaviei, mai ales înainte de primirea Sfintei Euharistii, „în semn de pocăință, ca împlinire a unei făgăduințe duhovnicești, pentru atingerea unui scop sfânt, în vremuri de ispită, pentru a însoți cererile către Dumnezeu, înainte de botez (pentru adulți), înainte de hirotonie, în cazuri de penitență, în timpul pelerinajelor și în alte împrejurări asemănătoare.”
În concluzie, Sinodul din Creta a exprimat atât fidelitate față de Tradiția Sfântă a Bisericii Ortodoxe, cât și iconomie pastorală (pogorământ, dezlegare) pentru situații speciale.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|