Citat:
În prealabil postat de CristianR
Eu nu m-am referit la vărul din Timișoara. Am spus că muți disputa în plan fizic pentru că ai făcut referiri fizice – atât la adresa lui Alin, cât și la a lui MihaiG – care n-aveau legătură cu discuția. De data asta, am văzut agresivitate de partea ta. Ceilalți, care te-au tras și ei de mânecă, au propriul discernământ, sunt convins că nu s-au luat după mine. Nu suntem un cor unde dacă se găsește unul să dea tonul, ceilalți se simt datori să cânte. Prea faci o luptă personală din toate disputele forumistice.
|
Te-am mai intrebat, cum se face ca atunci cand e agresivitate n-o vezi si o vezi cand ti se pare tie? Tu m-ai acuzat direct, nici macar nu m-ai intrebat sau sa fi asteptat sa vezi ce spun. Ii scrisesem lui Alin cu o zi jumatate in urma si n-a comentat nimeni despre asta. Si ai citit cu atentie ce i-am scris lui Alin atunci? Am zis ca ii propun sa imi scrie pe mesaje private ca sa ne intalnim si sa discutam. Iti repet daca nu ai inteles, am scris
sa discutam. M-am intalnit si cu Eugen, de exemplu, tot la propunerea mea, si am discutat. Mai e un aspect, pana acum nu te-am jignit si nici nu cred ca am fost agresiv cum au facut cei trei pe care i-ai aparat de-al lungul timpului. Noi avand conceptii diferite, nu puteai sa ai dispute decat cu cei care au aceleasi conceptii ca mine. Si ai discutat mai mult cu mine, ai avut o viata linistita pe forum doar pentru ca eu nu jignesc si nu sunt agresiv (desi te-ai suparat o data sau de doua ori pe mine pentru lucruri mult mai marunte). Cum ar fi fost sa fii atacat macar o data pe saptamana nu doar de unul, dar de un grup, cum au fost mai multe persoane pe forum. Nu doar ca nu ai atras niciodata atentia, dar atunci cand eu am raspuns si am spus ca nu e normala aceasta atmosfera tu m-ai interpelat pe mine, sarind in apararea celui ce era agresiv.
Citat:
În prealabil postat de CristianR
Asta n-are legătură cu discuția de față, doar dacă ții neapărat să-mi dai o replică. Însă dacă ai ceva de spus la subiectul ăsta, te invit să o faci pe topicul aferent, unde mi-am argumentat părerea cu privire la Trimisul, care nu cred că s-a simțit jignit de mine; în orice caz, nu-mi pare a fi supărat.
|
Are legatura, arata cum reactionezi. E ca si cum ai asista cum e cineva batut si tu intervi, dar ca sa-i explici celui batut ca bataia e buna si pedagogica si sa-l certi cand el nu e de acord cu tine.