Citat:
În prealabil postat de antoniap
Trebuie sa ne cramponăm. Altminteri, ne obișnuim cu inovațiile, ne umplem de mandrie si credem ca-i întrecem pe Sfinții Părinți care ne-au învățat într-un anumit mod.
|
Să nu credem că-i întrecem pe Sfinții Părinți și să îi urmăm în duh, nu idolatrizând anumite forme, ci înțelegându-le semnificația.
Știm, spre exemplu, ce semnificație are pentru noi închinarea cu semnul Sfintei Cruci - e o mărturisire de credință, în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Unim cele trei degete în numele Sfintei Treimi. Rascolnicii țineau, conform unei vechi tradiții, ca închinarea să se facă lipind două degete, simbolizând dumnezeirea și umanitatea lui Hristos. Ambele moduri simbolizează ceva din dogma creștină. Pentru cel care știe de ce se închină așa, iar nu altminteri, gestul său este o mărturisire, poartă în sine o semnificație.
Găsim, deci, o semnificație și în închinarea cu trei degete, ca și în cea cu două degete. E păcat, însă, dacă ne cramponăm de un gest și pentru asta ne despărțim de frații noștri. E doar o ceartă care nu duce la nimic bun.