[cristiboss56]

Sfântul şi marele Profet Ilie, era feciorul lui Sovac din Tesvi, din pământul Arabiei, din neamul lui Aaron, şi locuia în Galaad, deoarece Tesvi era cetate dată preoţilor.
Se spune că la naşterea sa, tatăl său a văzut că dădeau mâna cu pruncul său nişte bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe, îl înfăşau cu foc şi îi dădeau să mănânce pară de foc. Şi mergând la Ierusalim, a spus preoţilor, care i-au tâlcuit visul aşa: << Nu te teme, omule, că locaşul copilului va să fie lumină. Şi cuvântul lui va fi hotărâre adevărată, şi viaţa lui cu Domnul, şi râvna lui plăcută Domnului. Şi va judeca pe Israel cu sabie şi cu foc >>. Încă din copilărie, ţinea strict toate poruncile Legii şi se ţinea în permanenţă în faţa lui Dumnezeu prin post neîncetat şi rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul şi făcură din el modelul vieţii mănăstireşti.
Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea lui Ahab, regale evreilor.
Acest rege îşi luase de soţie o prinţesă feniciană, Isabela din Sidon, femeie de alt neam şi închinătoarea lui Baal, zeul fenicienilor. Şi ea îndemna pe rege să părăsească vechea credinţă a iudeilor, în Dumnezeul cel adevărat, şi să se închine lui Baal,nu numai el, ci să silească tot poporul să-1 urmeze, întorcându-se la păgânătate. Deci, regele, preţuin mai mult deşarta frumuseţe a femeii, decât mântuirea sufletului său, a părăsit credinţa cea bună şi, îmbrăţişând el însuşi legea idolească, a dat poruncă, şi mult ajutor, spre aducerea, poporului credincios la închinarea idolilor, prigonind pe apărătorii dreptei credinţe, ridicând capişti idoleşti, pretutindeni pe pământul lui Israel, şi ţinând în mare cinste pe preoţii lui Baal.
I-a ridicat atunci, la chemarea Domnului, Ilie Proorocul şi, venind la curtea regelui, îl mustra, prin cuvinte aspre, pentru rătăcirea lui. Dar văzând că nu poate aduce pe rege la calea cea dreaptă a credinţei strămoşeşti, i-a vestit că se va abate asupra ţării o foamete mare, care va ţine trei ani şi jumătate, ca pedeapsă pentru lepădarea lui de credinţă. Regele, căutînd să-1 omoare, Proorocul Domnului s-a ascuns, în cele din urmă, în Fenicia, unde mâna regelui nu-1 mai putea atinge.
După trei ani şi jumătate însă Proorocul s-a întors la curtea lui Ahab. Cu jertfa adusă pe muntele Carmel, Proorocul a dovedit că străvechea credinţă, pe care o apăra el, era credinţa cea adevărată. Poporul însuşi, văzând minunata dovadă a Proorocului, a strigat: „Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat”. Şi, prinzând pe slujitorii cei mincinoşi ai lui Baal, i-a ucis, ca să nu mai înşele pe nimeni. Şi foametea a încetat, printr-o ploaie binecuvîntată, la rugăciunea Proorocului.
Marele Prooroc Ilie a săvârşit multe alte fapte minunate: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului; a văzut pe Dumnezeu, la muntele Horeb „în vânt“, pe cât este cu putinţă omului a-L vedea; a despărţit Iordanul, lovindu-1 cu cojocul, trecând ca pe uscat; şi a stat înaintea lui Hristos, la Schimbarea Lui la Faţă, pe Tabor. Iar, când s-au sfârşit zilele Proorocului Ilie, a fost ridicat la ceruri într-un vîrtej de flăcări şi într-un car de foc. Sfânta Scriptură şi Tradiţia Bisericii ne spun că Sfântul Ilie va veni, iarăşi pe pământ, la sfârşitul veacurilor, ca Înaintemergător, la cea de a doua venire a lui Hristos, în slavă.