Citat:
În prealabil postat de dobrin7m
Va temeti de spargerea unitatii in Biserica, insa unitatea este doar in Adevar. daca un membru al Bisericii cade in inselare, acela trebuie mustrat, trebuie trezit, trebuie aratat. Aceasta nu inseamna lipsa unitatii . Iar daca nu se intoarce si cade, atunci asta iarasi nu inseamna spargerea unitatii. Cati cazuti nu sunt Biserica? Unitatea ortodoxiei o da Adevarul Orice abatere cat de mica de la Adevar, nu trebuie tolerata de dragul unitaii, caci aceasta unitate devine unitate in neadevar.
|
Și să nu uităm că Hristos este Adevărul și singura posibilitate de a fi uniți este în El.
Discuția de pe acest topic îmi dă următoarea imagine:
Suntem, cu toții, în Corabie. Avem un cârmaci, care a învățat meserie de la alți cârmaci, care l-au și pus pe el la cârmă. Unii dintre ei sunt chiar în corabie, printre noi. E furtună, valuri mari. Unii se sperie și încep să se agite, alergând dintr-o parte în alta a corabiei, balansând-o tare și tulburându-i și pe alții.
Strigă la cârmaci: că e orb zic unii; că ar vrea, în mod deliberat să ne scufunde, fiind vândut. Nici nu merge drept, că trebuie să ne ducă spre est, dar uite că busola arată vestul! Să-i luăm cârma! Să alergăm la bărcile de salvare, că vor ști ceilalți cârmaci să ne ducă la mal. Sau să ne aruncăm în apă, că tot mai avem o șansă de scăpare.
Dar Hristos doarme în corabie, uitat de toată lumea. Cineva, însă, își amintește și Îl strigă: „Doamne, mântuiește-ne că pierim”. Și El ne răspunde:
„
Pentru ce vă este frică, puțin-credincioșilor?” Și, certând vânturile și marea, s-a făcut
liniște mare. (Mt. 8; 25-26)