În prealabil postat de florin.oltean75
"Nu judecati, ca sa nu fiti judecati"
MATEI 7.1
"Judecarea" este, in esenta, o problema de perceptie a celorlalti, de diferentiere calitativa, in care eul propriu este vazut/ simtit a fi la polul + iar celalalt/ceilalti la polul -. Aceasta discriminare are la baza un rationament cu mecanism invariabil, in care argumentul poate fi orice, de la educatie, religie, natiune, igiena, culoare a pielii, casta, profesie, indemanare, pana la unele consideratii care pot parea ridicole, de exemplu lungimea urechilor .
"Judecarea" este o stare in care eul propriu se simte superior fata de un alt eu, fie printr-o frumusete pe care o poseda, fie prin faptul ca stie ceva sau crede in ceva/cineva, ca are o anumita calitate pe care nu o vede in celalalt.
“Judecarea”, in acest context, are sensul de desconsiderare.
De exemplu, in cazul confesiunii religioase, credinciosul se poate simti superior fata de persoanele de alte confesiuni pentru ca el crede in “Ce/Cine Trebuie”, in “Cel Adevarat”, in “Cel care are Putere” iar celalalt “se inseala”, “este confuz, prost, ratacit”…
"Cel ce judeca va fi judecat" - peceperea unor euri inferioare de fapt saboteaza evolutia eului observator, indiferent de argument. Pentru a creste spiritual, eul observator are nevoie de euri superioare spre care sa curga, pe care sa le emuleze, sa le asimileze perfectiunile. Simtirea superioritatii proprii, indiferent de motiv, este o capcana, un blocaj, urmat invariabil de cadere in insatisfactie si suferinta. Evolutia spirituala a eului depinde intrinsec de toate celelalte euri. Este o axioma.
Atunci cum ar trebui percepute imperfectiunile sesizate la cei din jur fara a judeca?
Atunci cand percepem imperfectiunile unui eu ca fiind definitorii eului respectiv, invariabil “judecam”. Desconsiderarea are loc in mod reflex, de cele mai multe ori fara sa fim constienti de aceasta.
Este necesar sa intelegem ca toate imperfectiunile sunt aspecte tranzitorii, ca de altfel toate fenomenele manifestate. Ele se pot schimba, rapid sau lent, in perfectiuni, asa cum noaptea se transforma in zi, sau furtuna in vreme linistita.
Imperfectiunile nu sunt definitorii naturii profunde a eului, care este imanenta, neschimbabila, se poate spune perfecta, insa, de fapt, dincolo de perfectiune/imperfectiune.
Imperfectiunile sunt ca norii iar natura eului ca cerul albastru. Norii nu definesc natura cerului. Aceasta este valabil pentru orice eu, fara exceptie.
In crestinism, ferirea de “judecata”, psihologic se abordeaza prin suprimarea exprimarii desconsiderarii celorlalti (verbal/mental), cumulata cu inferiorizarea propriului eu.
In budism, se recurge si la atitudinea crestina, dar concomitent se depune un efort de schimbare a perceptiei celorlalte euri, cu accent pe viziunea naturii ultime a acestora (vajrayana – “perceptii pure”). Cand eul este inteles deplin nu mai este nevoie de artificiul inferiorizarii, desconsiderarea celorlalti fiind eradicata in insasi procesul intelegerii, nu ca o suprimare in baza unei directive divine.
|