[cristiboss56]

1.9. De ce au nevoie diavolii de jertfe?

Un alt fel de hrană (energie) pentru demoni sunt jertfele. Iată ce spune Sfântul Vasile cel Mare: "Demonii, ca unii ce sunt căzuţi pradă voluptăţii şi patimilor, se desfătează şi se hrănesc cu ofrande. În timp ce jertfele se ard în foc, sângele lor se transformă prin ardere în vapori şi descompunându-se în felul acesta în particule fine, se prefac într-o stare ce corespunde esenţei demonilor. Ei se hrănesc cu aceste emanaţii, desigur nu aşa ca şi cum le-ar mânca sau şi-ar umple cu ele pântecele, ci asemenea unor animale (stridii şi alte făpturi de acest fel), care primesc hrana cu întreaga lor fiinţă. Din aceasta pricină demonii devorează cu lăcomie gazele ce se produc în urma arderilor jertfelor şi inhalează fumul aromatelor, ca substanţe pe care şi le-au adaptat pentru hrană. Iată cum se explică cultul jertfirilor în faţa statuilor idolilor, la popoarele păgâne".

Toţi idolii la care se închină păgânii sunt înconjuraţi de diavoli, care îşi găsesc plăcerea în jertfele care se fac. Iată de ce toate sectele satanice aduc jertfe de animale şi chiar umane demonilor la care se închină şi slujesc. Când se aducea jertfă unui idol (demon), o parte din ea era destinată demonului. De aceea, cel care bea din paharul umplut pentru jertfele idoleşti, bea din paharul demonului (1 Cor. 10,21).

Pentru falsele minuni pe care le făceau demonii, oamenii le aduceau jertfe şi le ofereau onoruri, măgulind astfel orgoliul satanei. Astfel de oameni sunt aşa de uniţi cu demonii, încât atunci când Dumnezeu săvârşea prin creştini o minune dumnezeiască, aceştia îi prigoneau şi-i omorau.

1.10. De ce îngăduie Dumnezeu existenţa diavolilor?

Din iconomie dumnezeiască, diavolul n-a fost trimis în Gheena sortită lui, ci a fost lăsat dezlegat pentru probarea şi cercetarea omului şi a voii lui libere, pentru ca fără voia sa să-i facă pe sfinţi mai încercaţi şi mai drepţi şi să le fie pricină de şi mai mare slavă, iar sieşi să-şi adune osândă şi mai îndreptăţită, prin răul pe care îl face şi cu ispitele pe care le ridică împotriva oamenilor.

Căpetenie a veacului acestuia şi stăpânitor al celor văzute a fost la început omul, fiind rânduit la aceasta de Dumnezeu. Pentru că nici focul nu putea ceva asupra lui, nici fiarele nu-l vătămau, nici otrava nu avea efect asupra lui. Dar odată ce a fost amăgit de diavol, a pierdut harul Duhului Sfânt şi stăpân al lumii a devenit diavolul. Din această cauză, vrăjitorii şi fermecătorii devin prin puterea diavolească făcători de minuni diavoleşti. Ei stăpânesc otrăvurile şi apa şi focul, după cum au arătat vrăjitorii din Egipt, care s-au împotrivit lui Moise (leşirea 7, 8, 9, 10) şi Simeon care s-a luptat împotriva Sfântului Apostol Petru.

Sfântul Ignatie Brianceaninov spune: "Porunca dată de Dumnezeu în Rai, care interzice omului să guste din rodul pomului cunoaşterii binelui şi a răului, nu a fost anulată. Ea îl încearcă mereu pe om, până astăzi. Mereu este prezent lângă noi diavolul şi ne îndeamnă să gustăm din rodul oprit. El nu încetează să ne ademenească prin cugetări păcătoase şi lumeşti, dezlănţuindu-ne nemăsurat patimile".

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune exact motivele pentru care Dumnezeu îngăduie existenta diavolului şi nu-l împiedică să ne atace cu ispitele sale: "în primul rând ca să cunoşti că te-ai făcut mai puternic decât diavolul, însemnându-te, în numele lui Hristos, cu Crucea dătătoare de viaţă; în al doilea rând, pentru a trăi în smerenie şi a nu te preamâri prin bogăţia darurilor şi să nu uiţi neputinta ta şi puterea celui care te ajută; în al treilea rând pentru că acest duh necurat, văzându-ţi răbdarea cu care rezişti ispitelor, să se convingă că l-ai părăsit cu desăvârşire şi te-ai depărtat de el; în al patrulea rând, pentru a avea o cunoştinţă clară asupra comorilor ce îţi sunt încredinţate, căci diavolul nici nu ar încerca să te atace dacă te-ar vedea pe treapta cea mai de sus a neprihănirii".