As face distinctia dintre "nu ne ispiti" si "nu ne lasa sa cadem in ispita".
A lua contact cu ispita e una, caderea e alta.
Omul care lupta, ajutat de Dumnezeu, nu cade. Ori, de cade cumva, grabnic se ridica.
In acest sens cred ca zicem rugaciunea iar nu in primul (acela temator, evitant).
*
Imi amintesc acum un vers, l-au scos jocurile asociative ale memoriei dintr-un vraf vechi, sa tot fie vreo 40 de ani de cand am citit un poet grec care spunea cam asa:
Departe/ in puterea oceanului...
Cum e sa fii prins in puterea Oceanului?....
Departe, inca...
Cum e puterea omului pe langa puterea oceanului?
Oamenii obisnuiesc insa sa strabata oceanele, marile, desertul...
Nu merg pe ape, ce-i drept, cu pasul. Dar isi construiesc mijloace ca sa faca fata puterii oceanului, sa nu cada. Sa ramana asadar vii si nevatamati, in ciuda teribilei puteri a Oceanului si a departarii, deopotriva.
Oamenii vor si adeseori reusesc sa ajunga cu bine acasa...
Sunt liberi sa faca asta. Sunt liberi sa isi impreuneze puterile limitate, insignifiante comparativ cu ale Oceanului, cu alte surse de putere care sa le sporeasca sansa de reusita.
Deci a nu cadea in ispita e a face fata cu bine ispitei, a nu fi dus/pierdut in puterea ispitei... E a invinge, a triumfa, a izbandi impreuna cu o putere superioara tie si altora.
Nu este a fi scutit de ispite, de incercari.
|