-A treia mineriada
Prima mare greseala a prim-ministrului de atunci, Petre Roman, a fost numirea lui Mihai Chitac in functia de ministrul de interne.
Indiferent de posibilele merite ale acestuia in calitate de comandant al trupelor chimice a MAPn, era un om sovaitor, nehotarat, care nu aveea nici o legatura si nici un fel de experienta in munca de politie, si care nu a stiut sa imprime hotarare si fermitate in actiunile politiei.
Cred ca va amintiti primele luni ale anului 1990, când politistii actionau intr-un mod haotic, dezorganizat, erau speriati, timorati, si de multe ori chiar injurati, jigniti sau agresati, de diverse elemente antisociale si huliganice.
In privinta vietii politice din primele luni ale anului 1990, dupa primele doua mineriade si dupa confruntari de strada, viata politica si sociala intra oarecum in normalitate, prin organizarea unui for politic provizoriu, unde sa se intalneasca si sa discute reprezentantii tuturor partidelor politice, organizatiilor obstesti, civile, sociale, etc.
Era vorba de CPUN, unde erau reprezentate absolut democratic toate partidele politice majore de atunci. In repetate rânduri, Ion Iliescu a purtat discutii cu reprezentantii PNL si PNT- Ion Ratiu, Radu Campeanu si Corneliu Coposu.
Anumite dorinte ale celor care au manifestat in piata Universitatii, începând din 22 aprilie 1990, erau poate intemeiate, dar altele erau cu totul aberante si nefondate.
In special aplicarea punctului 8 de la Timisoara era o pretentie cu totul aberanta, care ar fi avut consecinte negative pentru economia si societatea romaneasca. Zic asta, deoarece si inainte de 1989, au existat foarte multi oameni, cu o pregatire profesionala foarte buna (ingineri, maistri, directori de intreprinderi, ingineri agronomi, directori de IAS-uri, presedinti de CAP-uri, inclusiv toti lucratorii si cadrele de militie si securitate de dupa 1964, etc), care, indiferent de regimul politic existent inainte de 1989, au servit tara si poporul roman (si nu pe Ceausescu- de exemplul la 22 decembrie 1989, adjunctul sefului IGM-ului, colonelul Romeo Campeanu, a spus la TVR- Militia este a poporului, si apara poporul si statul roman, nu altceva).
Indepartarea acestor oameni din functie dupa 1990 ar fi fost o profunda nedreptate, si mai ales in economie ar fi dus la blocarea functionarii unor intregi ramuri economice si activitati sociale (de exemplul cine ar fi putut aveea macar un cuvant de repros fata de directorul Comtim Timisoara- Florentin Carpanu, sau de seful regionalei CFR Iasi- Alexandru Filioreanu, etc).
Apoi si cei care manifestau in piata Universitati dupa 22 aprilie, nu au inteles ca anumite revendicari nu puteau fi rezolvate prin proteste in strada, ci prin dialog cu puterea de atunci. Poate ar fi fost mai constructiv ca acei manifestanti sa-si desemneze cativa reprezentanti, care sa poarte un dialog cu Ion Iliescu si cu FSN-ul, inclusiv in cadrul CPUN-ului.
Pe de alta parte, poate si Ion Iliescu a gresit, si ar fi trebuit poate sa se deplaseze personal in piata Universitatii, sa discute cu manifestantii.
Mircea Dinescu a spus ca aproape reusisera aranjarea unei intalniri intre Ion Iliescu si reprezentantii celor din piata Universitatii.
Era o situatia ce putea fi dezamorsata, si nu trebuia sa se ajunga la violente. Dar ezitarile ambelor tabere (nu e normal sa judecam lucrurile numai in alb si negru, si sa-i consideram pe unii sfinti si pe altii draci. Omeneste vorbind, fiecare om (si Ion Iliescu nu putea face exceptie) are limitele sale, ezitarile sale, poate gresi uneori), au dus la deznodamantul cunoscut.
Au urmat alegerile din mai 1990, castigate detasat de Ion Iliescu si FSN. Au fost primele alegeri libere si democratice din Romania de dupa 1945, recunoscute ca atare si de observatorii internationali.
Victoria lui Ion Iliescu si a FSN-ului in acele alegeri a fost mai mult decat clara si evidenta, si de altfel si reprezentantii PNL si PNT de atunci (Ion Ratiu, Radu Campeanu si Corneliu Coposu) au recunoscut cinstit acest lucru.
Daca pana la alegerile din mai 1990, protestul celor din piata Universitatii putea aveea o anumita justificare, dupa alegeri, cei care ramasesera in piata Universitatii nu mai aveau nici o justificare.
Era timpul ca sa se termine perioada de incertitudini si proteste, toata lumea sa se reintoarca la munca, viata economica si sociala sa reintre in normal.
Sincer nu i-am inteles pe cei care ramasesera in piata Universitatii dupa alegerile din mai 1990. Populatia votasera intr-o majoritate covarsitoare pentru Ion Iliescu si FSN. De exemplul dintre cei care ramasesera in piata Universitatii dupa alegerile din mai 1990- daca era student, normal era sa se reintoarca la studii (nu sa stea in strada si sa creeze dezordine publica), daca era muncitor normal era sa se reintoarca in fabrica sau pe santier la locul de munca, daca era functionar sa se reintoarca in birou, etc.
Interventia politiei, din dimineata zilei de 13 iunie 1990, a fost o actiune perfect legala si normala, care viza eliberarea unui spatiu public ocupat ilegal si restabilirea ordinii si linistii publice.
Cei care ramasesera in piata Universitatii dupa alegerile din mai 1990 ocupau ilegal un spatiu public (neavând autorizatie de la primaria capitalei), blocau circulatia rutiera si a mijloacelor de transport in comun a RATB, si creau un focar de mizerie, promiscuitate si distrugeau spatiul verde.
Era cu totul anormal sa ai in centrul capitalei oameni care sa stea in corturi pe spatiul verde si sa creeze mizerie, galagie si un aspect neplacut.
|