Igor frate, ma tot minunez de elanul/focul/energia postarilor tale... Ce de majuscule si de litere ingrosate, fratior...
Permite-mi o mica destainuire. Nu o numesc marturisire, sa nu se creada ca zic iarasi vorbe mari...
*
Fratior, accepti sau nu, io am trait toata viata printre competitori acerbi. La propriu, zic.
Am cunoscut sumedenie de invingatori (intr-un plan sau altul), voi fi cunoscut poate si ceva oameni ai Domnului, sper...
Eu insumi am fost, nu de putine ori, daruit sa gust cupa victoriei, in multe competitii. Har Domnului! (si teama sa nu raman definitv codas in Adevarata Intrecere, aia launtrica, bre...)
Ei bine, sa iti repet una chestie: am observat o mica insusire a invingatorilor.
Anume, bro, sunt catusi de putin trambitasi, gorilaci, cimpanzeiaci, urlatoraci, majusculaci.
Igor, frate, eu unul am constatat, sa ma ierti de destainuire, ca invingatorii cu stofa aleasa sunt cam asa:
- discreti
- mai degraba tacuti
- cumpatati in toate cele
- minusculaci, nu majusculaci
- ingaduitori, oameni cumsecade in general sau, poate, totdeauna
- dispusi la micsorare de sine, chiar si in timpul luptelor care merita sa fie duse (acolo sunt zmei! si anume zmei ai faptelor, ai biruuirii obstacolelor din ei insisi mai intai iar nu din ceilalti)
- iertatori la nesfarsit
- aplaudaci ai reusitelor altora, oricat ar fi acestea de mici, la prima vedere
- cu ton mangaietor, nu certaret la nesfarsit
- cu dispozitie accentuata spre ascultare (chiar si a interlocutorului, oricare ar fi acesta)
Oare pricepi unde bat?
Ma gandeam la o intrecere buna, bro, la una bineplacuta Domnului, iar nu domnilor...
|