[Igor_Paslusnik]

Frate Ioan, în primul rând, cine te-a minţit pe tine că eu sunt învingător?
Apoi, mai ales, trăsăturile acelea, care le-ai descris, sunt ale lumii şi oamenilor de azi, lipsită de Hristos. Toţi oamenii, fără Hristos, sunt... soiuri şi culturi de "psihopaţi".
Ca să nu zic direct că e o lume a frustraţilor... deci a necreştiunilor.
Învingătorii lui Hristos şi oamenii în Hristos, nu sunt aşa îi cum scrii tu acolo, sunt mult diferiţi de cum îi vezi tu.

Hai să vorbim puţin despre punctele tale... fiindcă creştinii, sunt Icoane ale lui Hristos.

- discreţi, spui.
Dar eu spun: energici şi săritori, şi totuşi rezervaţi şi ascunşi, niciodată frustraţi şi prefăcuţi, fără psihopatii, nelipindu-şi inima de nimic şi nimeni, căutând pe Domnul în tot ce fac ei şi ceilalţi, iar când la ceilalţi lipseşte Domnul, iubirea... văzând după puterea lor, dăruitori şi primitori, cum să-L aducă pe Domnul, fără să calce libertatea celorlalţi.

- mai degrabă tăcuţi, spui.
Spun: vorbind cu măsură, în măsura lui Hristos, mărturisind pe Domnul, dar neînfricaţi, nu nesăbuiţi, nu pripindu-se, nu fâstâcindu-se, ci hotărâţi, fără să dovedească nimănui nimic, ambasadorii blândeţii, guvernatorii răbdării, afaceriştii iubirii, exploratorii smereniei, sună puţin ciudat, folosesc un limbaj modern, pentru confort psihologic spre înţelegere şi asimilarea spre înmulţirii.

- cumpătaţi în toate cele, spui.
Spun: niciodată cumpătaţi în rugăciune, cât mai necumpătaţi în iubire, cât mai curioşi spre binele celuilalt, pentru a i-l oferi, în măsura înmulţită înăuntrul lui de Hristos, măsurând măsurile virtuţiilor, după potenţialul lui, înmulţind măsura şi potenţialul,totdeauna dăruind toate realizările, pentru că nu poate fi egoist, să se bucure doar el de Hristos şi de bunătate.

- minusculaci, nu majusculaci, spui.
Spun: în ce minuscul? în ce majuscul? în păcate, în patimi, da minuscul, în împlinirea cuvântului Domnului, în discernământul gândirii, soluţiilor, argumentelor, opiniilor, pentru virtuţi, pentru omenire, de la Cuvântul Dumnezeu şi Om, acolo majuscul, cât mai majuscul, fiindcă astfel oamenii, dăruind totdeauna unii altora în Domnul, niciodată numeni nu au nimic de pierdut, ci toţi, totdeauna, au totul de câştigat.

- îngăduitori, oameni cumsecade, în general sau poate totdeauna, spui.
Spun: îngăduitori în ce? În păcate? În patimi? Da, şi acolo, cu scopul de vindecare. La clinicile de dezintoxicare şi dezalcoolizare, în primele zile sau săptămâni, depinde de gravitatea cazului, sunt trataţi cu propriul drog de care sunt dependenţi, micşorând dozele tot mai mult. Deci cum? Cum se cade? Pe ce se cade? Cât se cade? Din ce, spre ce, în ce se cade? Ce sunt proprietăţile sufletului? Ce, cât de unde este personalitatea şi caracterul omului? Poate fi îmbunătăţită? Cum, când, cât, de ce? Unde-i blocajul? Cum deblocăm blocajul? Cum împiedicăm alte blocaje? Cum facem asta la noi? Cum facem asta la alţi oameni?

- dispusi la micsorare de sine, chiar si in timpul luptelor care merita sa fie duse (acolo sunt zmei! si anume zmei ai faptelor, ai biruuirii obstacolelor din ei insisi mai intai iar nu din ceilalti)
Spun: uf, niciodată zmei în nimic. Măsurile sunt multe. Depinde în ce le creştem. Cu ce scop. Pogorârea Duhului Sfânt înseamnă şi "unitate în diversitate", peincipiu preluat şi de uniunea europeană. Dar adăugăm: niciodată unitate în păcate. Libertate da, dar formarea şi îmbunătăţirea persoanei, presupune responsabilităţi asumate. Când sunt încălcate, apar consecinţe. Inevitabile. Deci păcatele fă-le acasă, dacă nu vrei să vindecat. Şi-aici din nou: ce este vindecarea? Cine o are? Dacă o are, poate s-o dea? Cui şi când, cât şi cum? Dreapta socoteală, măsura trezviei prin măsura orbirii celuilalt. În plus, oricât de mult de vrei, cu cât iubeşti mai mult, cu atât nu poţi vedea şi nu poţi trăi decât întro permanentă micşorare de sine. Şi e bine aşa. Dar din nou: ce este iubirea? Cine o are, cine o dă, cine o primeşte? Poftele, patimile carnale, nu sunt iubire... nici dependenţele, obsesiile, pasiunile, iubirea sănătoasă, e mai presus de tot şi toate... şi-aşa mai departe...

- iertatori la nesfarsit, spui.
Spun: putea să-i ierte Hristos pe bişniţari şi cei cu schimbul valutar, din Templu? Putea. Dar i-a dat afară cu biciul, în loc să-i ierte la nesfârşit. Deci să fim îngăduitori cu neputinţele stricăciunii, patimile şi iadul din noi? Nu. Ci să le dăm afară cu biciul, din templul trupului nostru, al Duhului Sfânt.

- aplaudaci ai reusitelor altora, oricat ar fi acestea de mici, la prima vedere, spui.
Spun: slavă deşartă? Da, dar măsura, din nou. Aplaudaci, dar când? Cât? Cu ce scop slava deşartă? Cu ce scop, orice? Oricât? Când? Cât de mult vezi în sufletul celuilalt? Şi cât de bine vezi? Cu ce vezi? Cu iubire? Sau cu interes şi scopuri lugubre şi sinistre? Sau nu cumva ţi se pare că vezi? Ce urmăreşti? În ce măsură? Şi-aşa mai departe...

- cu ton mangaietor, nu certaret la nesfarsit, spui.
Spun: da, desigur, dar nu afemeiaţi. "Certăreala" în virtuţi, în îmbunătăţire, în curăţire, luminare, îmbunătăţire, totdeauna în iubire, ca să se cunoască şi recunoască scopul, e bună şi are numai binecuvântare spre belşug şi biruinţe, căci în comuniune, e împreună lucrarea spre dobândirea Împărăţiei Cerurilor.

- cu dispozitie accentuata spre ascultare (chiar si a interlocutorului, oricare ar fi acesta), spui.
Spun: Cu dispoziţia accentuată spre orice duce la Hristos. Şi transformarea a orice e străin de Hristos, în unelte, practici, căi, care să ducă la Hristos. Şi să aducă pe Hristos, să înmulţească, să îmbunătăţească în Hristos. O atenţie sporită, la cele mai mici vibraţii ale sufletului aproapelui, spre a rezona, a călăuzi, a canaliza, a arăta, omului pe Hristos, în măsura în care şi noi, am cunoscut, înţeles, trăit, înmulţit, dăruit pe Domnul şi întotdeauna a respecta hotărârile şi alegerile societăţilor în care trăiesc ei, creştinii, dar a lupta mereu, în cuvânt şi dezvoltare, în ideologiile sfinţeniei, a face cele mai frumoase şi pe placul Domnului societăţi.

În aceste prea puţine rânduri, puerile, inexpresive, plastice, insuficiente şi întro foarte mică măsură, aceştia sunt adevăraţii eroi... învingătorii în Hristos...
Icoanele lui Hristos, creştinii. Cum Hristos este icoana Tatălui, şi creştinii să fie icoanele lui Hristos...

Pomeneşte-mă.