urzicuta, amintirea simpla de la inceput a fost pomenirea neincetata a lui Dumnezeu. Aceasta pomenire pierzand-o noi, amintirea cea simpla s-a divizat. Asa s-a nascut si asa se succede felurimea gandurilor la cele marginite, odata cu uitarea unora cand ne amintim de altele. Omul nu-si mai poate retine mintea la un singur lucru, pentru ca fiecare e marginit si nu poate intretine in om un interes netrecator. Cand mintea se indreapta insa spre Dumnezeu (amintirea vine de la admentem - a tine mintea la ceva sau ceva in minte; aminte sa ne fie, inseamna a tine ceva in minte) nu mai e divizata de gandurile variate ce se succed, pentru ca Dumnezeu e nemarginit, e o hrana nemarginita pentru contemplatie. Astfel, eu cred ca pentru cei care nu mai sunt in legatura cu Dumnezeu, poti fi si imbracata, ca ei tot dezbracata te vad. Deci, iata de unde vine adevarata sminteala.
|