[vsovi]

Totdeauna se dau pe sine ca ceva mare si tin neaparat sa fie considerati ca atare, mergand uneori pana la sacralizarea propriilor persoane si obiecte (delir de grandoare).

Din nou se folosesc termeni psihiatrici furaţi de acolo spre diagnosticarea şi osîndirea unor mari duhovnci. Erau mari pentru că aşa îi recunoşteau oamenii. Credeau în ei.

Au adesea "vedenii in duh" sau "convorbiri cu ingeri", despre a caror valoare nu se consulta niciodata cu Biserica si pe care nu le raporteaza niciodata la reperele dumnezeiesti ale Sfintei Scripturi si ale Sfintei Traditii.

De ce le-ar raporta? Ca să li se spună că mint, că sunt îndrăciţi, că sunt bolnavi psihic? Şi de ce vedeniile lor ar fi mai de contestat decît vedeniile altora şi de cît convorbirile altora?

Duhurile cu care ei comunica le dau un fel de autonomie in cele spirituale, intarindu-le convingerea propriei infailibilitati, incat ajung sa se propovaduiasca pe ei, si nu pe Dumnezeu.

Şi pe cine deranjează? Păi deranjează din moment ce sunt acuzaţi, persecutaţi... din motive materialiste... rezultă clar că interesul poartă fesul.

Unii ca acestia nu cunosc nimic despre smerenia adevarata, despre dreapta socoteala, despre deosebirea duhurilor, virtuti absolut necesare oricarui crestin dreptmaritor.

De unde ştie acesta? Cum de poate da el sentinţe? Păi este cineva care să fie complet lipsit de Lumina ce vine de la Dumnezeu? Să se fi făcut cineva stăpîn peste Lumină ca să poată să dea verdicte? Dumnezeu dă cui voieşte şi cine este cel care îi poate spune Lui că greşeşte? Nimeni! ''Toţi s-au abătut... pînă la Unul''.

Toti acesti "prooroci", avand "comunicari directe cu Dumnezeu", se cred mai presus de Sfanta Scriptura chiar, pe care o folosesc doar ca sa-si argumenteze "misiunea" lor, facand de obicei propaganda de grup, sacrificand orice pentru grup, chiar si logica si bunul simt si omenia insasi; provoaca mari crize sufletesti in ascultatorii naivi si nepregatiti, terorizandu-i aproape, cu propriile lor obsesii si nelinisti.

Şi dacă se cred ei în vreun fel e de condamnat? Sau grupul căruia îi face propagandă e de condamnat? Păi văd că prin asta sunt condamnate acţiunile, ca şi cum ai spune: ei vorbesc, ei apără, ei cred, ei mănîncă, ei fac... de parcă asta ar fi un rău insinuîndu-se că dacă îi vezi că ei fac aşa cum descri tu atunci e ceva rău. Păi cum să fie rău să mărturiseşti ce crezi, e bine, e rău să judeci şi să condamni şi să pui diagnostice de nebun folosindu-te de mijloacele psihiatriei care este o ştiinţă ateistă care îşi propune să scoată credinţa din capul oamenilor şi să zică mereu că nu există credinţă decît vise umane ce vin de la dorinţele sexuale.

Langa ei nu ai sentimentul seninatatii, al odihnei si al bucuriei pe care-l traiesti la intalnirea cu un om sfant, ci o teribila incrancenare si teama; sunt facatori nu de pace, ci de panica. Apogeul dezechilibrului il ating fanaticii, manevrati clar din umbra de duhurile viclene care-i arunca in excese si exagerari cu totul straine de viata Bisericii.

Aceste încrîncenări vin din luptele politice care au la bază aceleaşi interese materialiste şi de putere şi e normal să nu existe pace cînd doi sau trei sunt în discuţie contradictorie şi discută cu aprindere pe un subiect şi vor să îndreptăţească ei ceva sau pe cineva. Însă nu poţi şi nu ai dreptul să-i faci nebuni sau îndrăciţi pe cei ce îşi asumă o părere cinstită în care cred argumentînd-o temeinic şi nelăsîndu-se duşi de vicleniile unora sau altora ca să-i scoţi dezechilibraţi sau aducători de dezbinare şi de panică în Biserică. Să fim serioşi, defapt la jocul ăsta de glezne apelează toţi habotnicii trufaşi care îşi bat joc defapt de subiectul important al unei discuţii... vrînd să aibă dreptate în virtutea obedienţei şi a terorismului... cerînd mereu ascultare şi supunere a interlocutorilor ca ultim argument... adică cerînd să fie lăsaţi ei la putere şi la privilegii şi la caşcaval deşi e clar că nu au dreptate. Nici ei şi nici mai marii lor împreună cu care căpuşează pe cel sărac. Ăsta e interesul ascuns şi care e vopsit cu tot felul de ''apărări'' ale bisericii de unii sau de alţii.

Impostorul, sau "misticul" mascat, vine cu gand precis de a induce in eroare asupra persoanei si valorii sale, simuland sfintenia pe care n-o poate realiza de fapt si prin aceasta asemanandu-se cu intaiul impostor, ocrotitorul lui (adica diavolul).

Păi cine poate realiza sfinţenia dacă e supus controlului psihiatric? Şi dacă nu o poate nimeni atunci musai toţi creştinii suntem nişte impostori?

Precum acela a vrut sa fie ca Dumnezeu, asa si acesta vine ca (un) Hristos, ca profet, ca om sfant si luminat.

Oare nu toţi vrem să fim ca Dumnezeu? Toţi vrem şi de aceea El ne dăruie Credinţă şi Sfinţenie şi Duhul proorociei ca să fim sfinţi şi luminaţi. Deci e bine asta şi nu e rău cum insinuează psihiatria!

Impostorul si fatarnicul, "lupi imbracati in haine de oi" (Matei 7.15), simuleaza si, in acelasi timp, deformeaza si discrediteaza continutul doctrinar al Ortodoxiei, urmarind cu intentie inselarea bunei credinte a celorlalti.

Păi impostorul şi făţarnicul este aşa nu pentru că este bolnav psihic şi pentru că folosind psihiatria îl putem noi dovedi ca să-l osîndim că este aşa ci el înşală şi păcăleşte şi fraiereşte credincioşii pentru că are interese ascunse. Impostorii şi făţarnicii au fost şi sunt de cele mai multe ori cele mai înalte feţe bisericeşti care au confiscat puterea şi au pus mîna pe toate privilegiile şi pe ăştia i-a osîndit Hristos şi nu pe sărmanii amăgiţi care se cred şi ei una sau alta.

Resortul interior care-i stimuleaza in avant si in perseverenta, uneori chiar in eforturi ascetice exagerate, e un orgoliu nemasurat, o sete demonica de celebritate pe langa interesele materiale care nu sunt excluse deloc.

Astfel de patimi sunt specifice tuturor şi cu ele ne luptăm dar nu poţi spune despre unii că iată numai în ei le găsim şi iată că în noi nu le găsim. Deci putem spune că în mod evident astfel de patimi le găsim în toţi oamenii şi că e bine să ne curăţim de ele dar nu putem acuza şi denigra pe cei ce le au de parcă noi am fi curaţi şi sfinţi şi sigur noi suntem fără de ele doar pentru că le osîndim în alţii.

Prin felul de a vorbi, de a se misca, de a simula minuni, de a profeti, impostorul face "scamatorie" spirituala dezbinand credinta si pe credinciosi; el incepe in Biserica, dar sfarseste in afara ei. Impostorul se foloseste de Evanghelia lui Hristos nu pentru folosul Bisericii si al credinciosilor, ci doar pentru folosul propriu.

Iarăşi acuzaţii, iar se arată impostorul în unii sau în alţii prin tot felul de descrieri pentru ca văzînd fraierii asemănări cu descrierea respectivei patlogii să zici şi tu că ai prins hoţul sau că: e bolnav, e impostor, e eretic, e alea alea... pînă la urmă să zici că e nebun... din moment ce foloseşti psihiatria pentru asta, ca să-ţi îndreptăţeşti supremaţia ta absurdă.

Deci eu nu vă recomand să faceţi astfel de amestecuri şi astfel de descrieri căci este scris:'' cine va zice fratelui său nebunule e vrednic de focul gheenei şi cine-i va zice prostule e vrednic de judecata soborului preoţilor...'' ci vă recomand aşa cum este scris:

''voi să nu judecaţi, să nu măsuraţi, să nu osîndiţi căci cu măsura cu care judecaţi şi osîndiţi cu aia vi se va măsura şi veţi fi judecaţi.''

Deci nu ştiu cine v-a învăţat pe voi să amestecaţi duhovnicia care are la bază CREDINŢA cu psihologia şi cu psihiatria care are la bază ateismul şi negarea ei.

Nu poţi fi şi cu Grâul şi cu neghina în acelaşi timp! Psihologia e ca pleava iar psihiatria e ca neghina! Nu le putem amesteca după interes ca să ne urmărim interesele de putere şi auto-îndreptăţire şi de a şedea bine mersi la priviilegiil pe seama drepturilor confiscate de la săraci. Adică se poate dar e imoral şi nedrept!