[AlinB]

În prealabil postat de CristianR

Eu cred că psihologia este poate cea mai hulită dintre științe pentru că ea are prostul obicei de a ne pune în față o oglindă mai mult sau mai puțin clară, dar în care nu ne place ce vedem și atunci refuzăm să admitem că e chipul nostru. Ni se pare schimonosit sau caricatural, uneori chiar drăcesc. Și îl acuzăm atunci pe cel ce umblă cu oglinda asta care nu poate fi de la Dumnezeu. Că doar Dumnezeu ne-a creat după Chipul Său frumos și așa trebuie să fim și noi, frumoși.

Dar lucrarea duhovnicească oare nu înseamnă în bună măsură același lucru: să vrem să ne vedem necurățiile și să ne îndreptăm chipul schimonosit? Cum să facem asta dacă nu vom admite, mai întâi, că nu suntem frumoși. Ne este rușine să ne vedem în ochii cu desăvârșire curați și limpezi ai lui Dumnezeu așa cum le-a fost rușine lui Adam și Evei după ce au păcătuit și s-au descoperit goi (de har, după o tâlcuire); și continuăm și noi să ne ascundem, să fugim de noi înșine, adică de ochiul Său care ne privește prin adâncul nostru.

Într-un fel, cred că mai blândă este psihologia, care ne găsește scuze pentru felul în care suntem, mângâindu-ne că nu noi purtăm vina. Și ne oferă, atât cât poate, și ajutor. Iar originile ei, ca și ale psihiatriei și medicinei, nu cred că sunt atee, căci sunt foarte vechi, de când e omul preocupat de mișcările sufletului său. S-a eliberat, între timp, de niște superstiții, față de care știu că nici tu nu ai simpatie.

Da, pentru unii e mai simplu doar cu duhovnicul care sterge cu buretele listuta cu pacate intocmite "pe propria raspundere" fara sa aprofundeze problema starii sufletesti a persoanei in cauza.

Depresie? Toata lumea are? Pacate? Toata lumea mmai greseste. Certuri? Se mai intampla. De ce? Nu ne intereseaza, inca o pasa magica si au disparut. Pana data viitoare.