View Single Post
  #7  
Vechi 09.08.2016, 23:33:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a fost adus astăzi, 9 august 2016, cu o aeronava din Elveția. Avionul a aterizat pe Aeroportul „Henry Coandă” din București, în jurul orei 15.00.

Acolo a fost așteptat de membrii Familiei Regale, de Garda de Onoare și de un sobor de ierarhi și preoți ortodocși și romano-catolici. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de Înaltpresfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei.

Sicriul cu trupul reginei, înfășurat în drapelul cu stema regalității, a fost purtat de soldați ai Regimentului de Gardă „Mihai Viteazu”.

După ce sicriul a fost așezat pe catafalc, Înaltpreasfințitul Ioan Robu, Arhiepiscopul și Mitropolitul Romano-Catolic de București, a oficiat o slujbă religioasă.

După slujbă, cortegiul funerar a plecat către Castelul Peleș din Sinaia, unde clopotele bisericilor ortodoxe au vestit, timp de trei minute, momentul sosirii. Acolo, trupul Reginei a fost așezat în Holul de Onoare al Castelului. Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon a oficiat un ceremonial religios.

La trecerea la cele veșnice a Reginei Ana, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj de condoleanțe Familiei Regale.

Discretă și distinsă, Majestatea Sa Regina Ana a României va rămâne în conștiința poporului român drept un model de curaj, noblețe și modestie, susținătoare permanentă a demersurilor Majestății Sale Regelui Mihai I al României în slujirea neamului românesc, atât în anii grei ai exilului, cât și la revenirea în țară, menționează Patriarhul României în mesaj.

Conform site-ului oficial al Casei Regale, sicriul va rămâne la Castelul Peleș până mâine seară (10 august 2016), când va fi adus la Palatul Regal din București.

Toți cei care vor dori să depună flori și să aducă un ultim omagiu, vor avea acces pe parcursul zilei de joi (11 august 2016).

Slujba de înmormântare este programată sâmbătă, 13 august 2016, la orele 15, în pronaosul noii catedrale de la Curtea de Argeș.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote