"Încă și Sfinții Părinți arată că, chiar în cazul lui Saul cu vrăjitoarea din Endor, nu a fost spiritul lui Samuel cel ce se arătase, ci un spirit diavolesc, care s-a dat drept spiritul lui Samuel. Așa de pildă, Sfântul Grigorie de Nyssa zice: „Spiritul era atât de urât, încât vrăjitoarea s-a îngrozit de el”. Negreșit, ar fi fost cu neputință să fi fost cel al lui Samuel, căci – spune același sfânt părinte – la chemarea vrăjitoarei din Endor a venit «cel părut Samuel» (Cuvânt pentru pitonistă), iar nu cu adevărat proorocul Samuel, așa cum arată (cu acoperire) Scriptura (I Regi 28, 12), deoarece acest fel de vorbire (acoperit) este folosit și cu alte prilejuri în Sfânta Scriptură."
|